Patronul unui bar din Satu Mare, cunoscut pentru antecedente penale, a fost condamnat la 10 luni și 20 de zile de închisoare cu executare după ce a fost prins transportând 2.450 de pachete de țigări de contrabandă.
Bărbatul, aflat la volanul unui autoturism Volkswagen Golf, a fost oprit de polițiști la ieșirea din localitatea Mărtinești, în cadrul unei acțiuni de combatere a traficului ilegal de tutun. Potrivit instanței, bărbatul, aflat în dificultăți financiare din cauza problemelor cu afacerea sa, un bar din Satu Mare, a acceptat să transporte țigările contra sumei de 600 de euro.
Proprietarului acestui bar din Satu Mare a susținut inițial că a fost contactat de o persoană necunoscută care i-a propus transportul unui autoturism cu țigări, fără a-i da detalii despre conținut. Cu toate acestea, martorii au confirmat că bărbatul deținea autoturismul și că transportul nu a fost o simplă favorizare a unei terțe părți, cum a susținut inițial.
În urma percheziției efectuate asupra autoturismului, polițiștii au descoperit 2.450 de pachete de țigări de diferite mărci, dintre care 1.000 Compliment Super Slims și 950 Compliment King Size Slims, toate de proveniență duty-free și 500 pachete Ashima fără timbru fiscal.
Judecătoria Satu Mare a decis condamnarea bărbatului pentru deținerea și transportul de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal. În plus față de pedeapsa cu închisoarea, judecătorii au dispus confiscarea întregii cantități de țigări și a autoturismului folosit pentru transport, considerat un mijloc de comitere a infracțiunii.
Bărbatul a fost obligat să plătească și suma de 32.884 lei către stat, reprezentând prejudiciul creat prin neplata accizelor și taxelor aferente țigărilor confiscate.
Oare despre cine e vorba si ce bar avea? 🤔
Ma gandesc eu la unul, pe langa gara.