Ultima actualizare: azi, 15:58
Locale

Felicitări! Sătmăreanca Bianca Cîmpan, medalie cu echipa României la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică

Sătmăreanca Bianca Cîmpan, dublă campioană europeană la gimnastică aerobică, a obținut, în weekendul care tocmai a trecut, o medalie extrem de prețioasă cu echipa României la Campionatul Mondial de gimnastică aerobică.

România a strălucit la prima ediție a Campionatelor Mondiale pentru juniori la gimnastică aerobică, obținând trei medalii! În proba de Trio, echipa formată din Emma Rotaru, Melissa Fărcuța, Raisa Alexe a cucerit medalia de argint cu un punctaj de 18.850, clasându-se după Ungaria (19.050) și înaintea Italiei (18.700). În aceeași probă, Isabel Colioglu, Bianca Voicu și Alessia Vrânceanu Panciu s-au clasat pe locul 7.

A urmat medalia de bronz pentru echipa de Grup: Alessia Vrânceanu Panciu și Alexandra Andrei. Cu un scor de 18.600, fetele au fost devansate de Bulgaria (19.050) și Franța (18.750).

Ultima medalie a venit din partea fetelor de la Aerobic Dance – Emma Rotaru, Melissa Fărcuța, Raisa Alexe, Alexandra Andrei, Bianca Voicu, Isabel Colioglu, Maria Toma și sătmăreanca Bianca Cîmpan – care au obținut bronzul într-o finală extrem de strânsă, clasându-se pe locul 3 cu 17.375 puncte. Doar 0.1 puncte le-au despărțit de medalia de argint, ocupată de Ungaria, iar aurul a fost câștigat de Spania.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.