Aproximativ jumătate din intervențiile SMURD Satu Mare nu sunt urgențe reale și ar putea fi prevenite de către sătmăreni dacă ar fi mai responsabili în ceea ce privește starea lor de sănătate.
Asistentul medical coordonator SMURD al ISU Satu Mare, plt.adj. Ramona Ardelean, a declarat astăzi, că unitatea își desfășoară cu bine misiunea, dar că aproximativ jumătate din intervenții un sunt urgențe. Practic, unii apelează la SMURD pentru dureri de măsele vechi sau la câteva zile după ce au suferit anumite accidente. SMURD-ul a fost înființat pentru a asigura servicii urgente, acolo unde este nevoie de intervenție imediată, iar astfel de cazuri le îngreunează activitatea.
,,Din 100 de apeluri 50 sunt reale, dar asta nu ține de noi, noi încercăm să ne descurcăm cât mai profesionist. La modul real, din 100 de apeluri 50 sunt real medicale, 50 sunt ‘am căzut acum două săptămâni’, ‘mă doare măseaua’, doar că se răspunde și la acele apeluri”, a declarat Ramona Ardelean.
Peste 5.000 de intervenții în acest an
De la începutul anului și până în prezent, intervențiile SMURD și ale ISU Satu Mare au atins un număr de 5.113, dintre care cele gestionate de către echipajele de prim-ajutor au fost 4.210, iar diferența de 903 a fost preluată de către echipajul de terapie intensivă mobilă.
La nivelul județului Satu Mare acționează în permanență cinci echipaje de prim-ajutor aflate la fiecare subunitate a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare și un echipaj de Terapie intensivă mobilă, la Detașamentul de Pompieri Satu Mare.
În perioada ianuarie- septembrie, intervenția echipajelor SMURD la accidente rutiere a atins un număr de 237, iar la accidentele rutiere cu descarcerare un număr de 26. Totodată, în anul 2024, în baza planului de măsuri privind pregătirea personalului Ministerului Afacerilor Interne, un număr de 132 de angajați ai inspectoratelor județene de Poliție și Jandarmi au fost instruiți în acordarea primului ajutor de bază pentru a putea salva vieți atunci când sunt pe teren și situația o impune.