Un număr de 52 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare au pornit, în această dimineață, într-o nouă misiune de sprijin în județul Galați, în zonele afectate de inundații
Odată ajunși, pompierii sătmăreni își vor prelua sectoarele de intervenție și vor continua activitățile specifice, în efortul comun de a restabili normalitatea în zonele afectate.
Deși partea cea mai dificilă a trecut, iar apele s-au retras, localitățile afectate de inundații din județul Galați mai au un drum lung până la revenirea la normalitate.