Ultima actualizare: azi, 17:05
calugarul Mihai Neamtu
Locale

100 de ani de la naşterea călugărului Mihai Neamţu. A vindecat un milion de români

100 de ani de la naşterea călugărului Mihai Neamţu. Născut în satul Prilog din județul Satu Mare, Unchiul Mihai a ajuns renumit în întreaga țară datorită numărului mare de oameni pe care i-a vindecat. Tehnicile sale au avut la bază două lucruri esențiale: plantele și credința. Acestea i-au fost îndrumar întreaga viață. Astăzi, 23 octombrie 2024, se împlinesc 100 de ani de la naşterea sa.

Unchiul Mihai a vindecat peste 1 milion de români

Călugărul Mihai Neamțu și-a dedicat întreaga viață oamenilor și lui Dumnezeu. A suferit prigoana comunistă, a fost izgonit de la Mănăstirea Bixadului. Dar asta nu l-a descurajat. A început să umble din sat în sat, vindecând oamenii cu ceaiuri din plante, îndemnându-i totodată pe aceștia să se apropie de latura divină din ei, de Dumnezeu. Astfel, după ce mulți s-au vindecat, vestea i s-a dus în toată România. Așa au ajuns să vină zilnic în județul Satu Mare, la Prilog, sute de oameni din întreaga țară. Toți căutau vindecare la Unciul Mihai, iar el le-o oferea tuturor. Nu lăsa pe nimeni pe dinafară, fiecare apuca cumva să stea de vorbă cu el. Și niciodată nu le accepta bani celor vindecați. O făcea numai din dragoste față de oameni.

Vindeca de la 9 dimineața, până noaptea târziu

Programul Unchiului Mihai înceapa, în fiecare zi, dimineața de la ora 9.00 și se sfârșea uneori chiar și după miezul nopții, având doar două pauze pe zi, cele în care mânca. Se întâmpla de multe ori să fie extenuat, dar nu se plângea niciodată și continua să-i primească pe toți cei ce voiau să-i treacă pragul.

După aproape două decenii, Unchiul Mihai a rămas viu în sufletele a mii de români

La Prilog, într-o zi de vară, Unchiul Mihai se stinge din viață. La înmormîntarea sa au participat mii de români, oameni ce l-au iubit, l-au ascultat şi pe care i-a vindecat trupeşte şi sufleteşte.

Cei ce l-au iubit, i-au ridicat călugărului o biserică chiar în grădina casei sale, unde și astăzi continuă să meargă mii de oameni.

Orice boală poate fi vindecată

Orice boală poate fi vindecată, cu excepţia bolilor aflate în ultimul stadiu, era credința călugărului Mihai. Era un om pe cât de spiritual, pe atât de realist. Nu le recomanda oamenilor să renunțe la tratamentele medicamentoase, ci să le ajute cu ceaiuri naturiste. Obișnuia să spună că fiecare om are în el o părticică de Dumnezeu, iar acest lucru îl făcea să creadă că fiecare om poate fi vindecat. „Nu fiţi trişti, căci bucuria Domnului este Puterea voastră“, spunea călugărul.

Oamenii au povestit cum au fost vindecați

Unchiu Mihai a devenit un personaj foarte cunoscut, scriindu-se și cărți despre el. Regretatul jurnalist, Iosif Țiproc a scris în anul 2009 o carte în care a intervievat zeci de persoane vindecate de călugăr. Oamenii au povestit cum i-au vindecat de anumite boli.

Iată câteva ceaiuri recomandate de Unchiul Mihai

Sfaturi în terapie

Cei ce se tratează după terapia Unchiului Mihai, trebuie să țină cont de câteva sfaturi generale: ceaiurile se pot îndulci doar cu sirop natural de afine, lămîie, brad, zmeură, mure; lichidele nu trebuie băute reci sau fierbinţi, la fel şi mîncarea; periodic, bolnavul trebuie să facă analize şi controale medicale. Împărtăşania, luată conştient, conduce spre sănătate sufletească şi trupească.

Fiți buni și faceți bine!

Pe lângă reţetele de ceaiuri, Unchiul Mihai a lăsat în urmă învățături pline de înţelepciune:

”Certăreţii au faţa urâtă, brăzdată de riduri, iar cei buni, care sînt gata să ierte oricînd şi orice greşeală, au faţa liniştită, plăcută şi luminoasă. Dacă de la noi pleacă o faptă bună, locul nu rămîne gol, ci se va înmulţi binele de 10 ori în acel loc. Încercaţi să urmăriţi şi voi cînd faceţi un lucru bun: vă simţiţi mai bine şi aşa se va simţi şi cel căruia îi faceţi binele. Învaţă şi pe alţii care aud sau văd fapta, să o facă şi ei. Dacă sunteţi toata ziua binedispus, puteţi observa cum creşte puterea în voi. Când ne certăm cu cineva, suntem nervoşi, nu mai putem mânca, nu ne putem odihni, împrăştiem agitaţie în jurul nostru şi, dacă se repetă des, ne îmbolnăvim“, aceasta era credinţa călugărului Mihai

În ceea ce priveşte rugăciunea ca metodă de tămăduire, el spunea că vindecarea depinde de harul dat de la Dumnezeu persoanei respective şi de credinţa cu care este spusă rugăciunea.

El va fi trecut în rândul sfinţilor, Biserica Greco Catolică a început procesul de beatificare.

Dacă aveţi imagini sau l-aţi cunoscut pe Mihai Neamţu şi v-a ajutat, vă rugăm să ne trimiteţi informaţii pe Facebook sau pe adresa: [email protected].

13 comentarii

  1. jean Răspunde

    Mai sunt 10 zile ,azi e abia 13 octombrie

  2. Mnoah Răspunde

    Astea-s povești vânătorești. De cifră nici nu mai zic nimic. Că știți voi pe aia că cei care au decedat nu mai reclamă, nu? Că la pus pe fostul meu coleg să bea 6 luni doar apă distilată ca să se curețe (avea cancer de sânge). Ghiciți ce s-a întâmplat? Este înhumat la Negrești încă din 1994 din primăvara devreme. Mnoah. Și dacă socotim bine el ai trăiește? Așa-i că nu? Sau altul coleg care avea cancer la colon și l-a pus la ceaiuri în loc să se opereze? No și ăla stă la loc de veci din 1999 parcă. Așa că mai lăsați chestiile astea. Ceaiurile ajută dar în unele situații nici rugăciunea nu te mai scoate. Că până la urmă cumva tot murim, nu? E fain când te bazezi pe faptul că cei decedați nu mai comentează. 🤔😲🤮😢

    • Gheorghe Răspunde

      BRAVO!!!

    • Golf Răspunde

      Auzi, da alea cu medicina modernă care vindecă cu chimio, radio etc terapii cum sunt? Doar inconștienții merg pe mâna medicinii alopate.

      Din exemplul tău cu tumoarea de colon, cunosc și eu un individ la care iau scos din colon și i-au făcut anus contra naturii, ghici care a fost rezultatul? Nu a prins a șasea lună după operație. Nu mai vorbesc de experiența din familie pentru că este groaznic.

      Vă recomand să vă feriți de tratamentele chimice medicamentoase ca de dracu. Industria pharma ar da faliment dacă medicamentele lor ar vindeca, este la mintea cocoșului.

      • Mnoah Răspunde

        Vezi ca ai uitat poat un amanunt minor. Aia ca poate s-a dus prea tarziu si nici operatia nu l-a ajutat. Ce a facut omul acela numai vindecare nu se numeste. Si cum vindea ceaiurile culese pe bani grei sunt curios ce patea acum in conjuctura actuala. Stii tu, ANAF, chestii. Nu e frumos si nu e etic ca sa amagesti oamenii. Ca tu crezi in ceva e un lucru dar sa obligi pe altii la ceva deja nu e ceva corect.

  3. David Răspunde

    Oare ce-o fi mai tare… cioantele Paraschivei sau ierburile călugărului? Inclin să cred (din cele două) că totuși ierburile călugărului…..

  4. S Răspunde

    Daca vindeca asa de bine de ce a murit asa de tanar ?

    • Mnaoh Răspunde

      …. și ceaiurile erau contracost și nu pe bani puțini. Dar din ce se pare unii încă și acum au nevoie de idoli fabricați.

  5. Pistike Răspunde

    No mă, prilej bun pentru drept-creduli să meargă să-l dezgroape să-i poată pupa (linge) osul sacral!

  6. Nemtenii.ro Răspunde

    A nu se confunda cu Judetul meu NEAMT.

    14.10.2024, luni, 14 OCTOMBRIE 2024. Etajul 4, Piatra Neamt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.