Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

Incident neobișnuit în Carei: o bicicletă furată a fost aruncată pe Monumentul Ostașului

Bicicleta unei persoane din Carei a ajuns atârnată pe soclul Monumentului Ostașului, după ce a fost furată de un tânăr însoțit de un grup de prieteni. Incidentul a avut loc pe 10 martie 2021, când bărbatul a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce se deplasa pe bicicleta persoanei vătămate, furată din fața blocului acesteia.

Ajuns în centrul orașului, tânărul și unul dintre prietenii săi au lovit în mod repetat bicicleta, apoi un alt tânăr din grup a ridicat-o și a aruncat-o pe monument, unde a rămas suspendată. Bicicleta deteriorată a fost descoperită de proprietar două zile mai târziu, iar acesta a depus plângere la poliție.

În cursul anchetei, hoțul și-a recunoscut faptele, iar persoana vătămată a decis să se împace cu acesta, semnând o declarație notarială de împăcare. Conform legii, împăcarea în astfel de cazuri înlătură răspunderea penală, astfel că Judecătoria Carei a dispus încetarea procesului penal.

Instanța l-a obligat pe hoț la plata a 350 de lei drept cheltuieli judiciare, iar persoana vătămată va contribui cu 50 de lei. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

3 comentarii

  1. De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

    Și pentru acest caz mai mult decât evident a fost nevoie de 3 ani jumate?????? Că ce vă mai trebuie să documentați/dovediți un caz dacă a fost înregistrat pe camere de supraveghere???? Și voi știți că în cazul accidentului groaznic de la 2 Mai din august 2023 nici acum nu a început procesul propriu zis??? Noroc că în caz de omor cauza nu se prescrie că altfel am ajunge să mai și ceară statul scuze făptuitorului dovedit. Cum e situația cu Iorgulescu jr. Concluzia??? În țara asta toți suntem egali dar ca să vezi unii sunt mai egali decât restul. Depinde de ….. Aici a fost probabil un prăpădit bronzat narutal care cine știe ce a făcut că i-a supărat pe ceilalți. Nu că m-ar interesa în mod expres.

  2. Costi Răspunde

    Sistemul functioneaza! Vai de noi…

  3. cetatean Răspunde

    important sunt pensile speciale, eu zic sa reducem la doar 15 ani dupa care se pot pensiona si sa marim cel putin cu 30% pensia. Poate asa ii motivam destul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.