Ultima actualizare: azi, 11:59
Locale

Lucrările la noul pod peste Someș vor fi gata în acest an. Inaugurarea festivă, anul viitor

Lucrările la noul pod peste râul Someș vor fi gata în acest an, a anunțat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor. Edilul a mai spus că inaugurarea festivă va avea loc anul viitor.

,,Am avut și în această săptămână o discuție cu executantul, iar lucrările se desfășoară conform graficului de execuție. Executantul susține că va termina lucrările în acest an calendaristic. Inaugurarea sau deschiderea oficială, darea în circulație practic este posibil să se întâmple în ianuarie. Dar lucrările se vor finaliza în acest an”, a declarat primarul Kereskenyi Gabor.

Cel de-al treilea pod peste Someș este cel mai mare proiect de infrastructură al municipiului din ultimii 30 de ani.

9 comentarii

  1. No spa Răspunde

    Super, abia aștept să se fluidizeze puțin circulația în zonă!

    • comentator Răspunde

      Hahaha. Eu zic că de stai prin zonă mai bine te muți. Condoleanțe celor care vor trebuie să traverseze la agenția loto din Soarelui. Că de nu se pune un semafor acolo veți face rădăcină. Și când va fi gata și Lidl de la Unio cu alt sens giratoriu și acolo eu zic că mai bine ne mutăm cu toții.

    • Lali Răspunde

      Ce se fluidizeaza? Ca leaga o artera ce se termina in sens giratoriu supra aglomerat cu alta artera ce se termina in sens giratoriu supra aglomerat. Eventual treci podul sa nu stai la coada in una ci sa stai in cealalta.

  2. Pistike Răspunde

    Care ar fi motivul pentru care nu se dă în circulație anul acesta, dacă podul va fi gata?
    De ce își permit să țină închisă circulația, în condițiile în care acesta trebuia să fie terminat și dat în trafic deja de 2 ani??

  3. Cosmin Răspunde

    Mă mir că nu a fost gata de alegeri. Sau au fost prea preocupați financiar cu campania electorală?

  4. Calin Culcean Răspunde

    Romeo Pop este analfabet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.