Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

Negocieri pentru viceprimari. Un post primește PSD, celălalt se negociază

Negocieri pentru posturile de viceprimari la Satu Mare. Primarul Kereskenyi Gabor a anunțat, joi, 21 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, că deocamdată se poartă negocieri cu Partidul Social Democrat.

,,Deocamdată suntem în negocieri cu partenerul nostru cu care și la nivel județean s-a făcut majoritatea, cu PSD-ul. Trebuie să vedem ce aduce fiecare în parte într-un parteneriat, că până la urma urmei asta e cel mai important. Cu această sintagmă ce aduce fiecare mă refer la binele locuitorilor municipiului Satu Mare”, a spus Kereskenyi Gabor.

Primarul municipiului Satu Mare a spus că unul dintre posturile de viceprimar va fi atribuit Partidului Social Democrat, iar celălalt se negociază. El a subliniat că nu își dorește viceprimari ,,de decor”.

,,Încă suntem în negocieri, este posibil ca în ședința ordinară care urmează săptămâna viitoare să alegem un viceprimar și pe urmă vedem mai departe ce facem, cum facem. Eu nu am vrut niciodată un viceprimar de decor. (…) Tot timpul am accentuat că dacă facem ceva facem în echipă și vreau să am o echipă în efectiv complet cât mai curând”, a mai spus Kereskenyi.

Un comentariu

  1. c-block Răspunde

    Nu ați zis corect. Celălalt post de vice va fi funcție de rezultatul alegerilor. Că ar fi de râsul curcilor ca să avem iar guvern PSD-PNL și să nu fie ambele partide reprezentate la nivel de conducere în primărie. Alta era discuția dacă unul dintre candidații acelor partide ar fi câștigat postul prin vot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.