Ultima actualizare: azi, 19:08
Locale

Cum te poate ajuta smartwatch-ul să fii un părinte mai echilibrat

Nu putem nega beneficiile aduse de tehnologie, dar nici riscurile cu care aceasta vine la pachet, atunci când vine vorba despre cei mici. Sarcinile zilnice de lucru, activitățile extracurriculare și petrecerea timpului de calitate cu copilul tău, toate acestea te pot copleși.

Modelele mai noi de gadget-uri te pot totuși ajuta să-ți gestionezi mai bine timpul și activitățile. Pe lângă smartphone, un ceas inteligent precum Apple Watch, cu modelul Apple Watch Ultra 2 sau chiar modelele mai vechi, poate fi de mare ajutor în relația pe care o ai cu copilul. În acest material trecem împreună prin câteva dintre modalitățile prin care un smartwatch îți poate ușura o parte dintre îndatoririle de zi cu zi și îmbunătăți în același timp starea de sănătate fizică și mentală.

 

Organizează-ți mai bine timpul

Știm că întotdeauna ai ceva de făcut ca părinte. Traseul spre școala copiilor, antrenamente sportive, programări la medic și așa mai departe. Un smartwatch bun se sincronizează perfect cu calendarul tău virtual și îți poate trimite notificări esențiale, fără să fii nevoit să ai smartphone-ul la îndemână tot timpul.

Poți seta alerte pentru pregătirea evenimentelor importante sau alerte recurente pentru activitățile săptămânale. Mai mult, îți poți partaja calendarul cu alți membri ai familiei, pentru a nu rata niciuna dintre activități.

Comunică handsfree

Este mult mai ușor să răspunzi direct de pe ceas la orice mesaj, mai ales atunci când ești ocupat sau te afli la volan. Utilizează funcția voice to text și dictează mesaje familiei fără să scoți telefonul din geantă sau din buzunar.

Un smartwatch îți poate salva chiar viața sau integritatea corporală prin apelarea de urgență a serviciilor de intervenție în caz de impact.

Adoptă un stil de viață sănătos

Smartwatch-ul tău este excelent când vine vorba despre monitorizarea activității fizice și încurajarea mișcării.

Poți crea obiective zilnice cu privire la numărul de pași, urmări progresul antrenamentelor tale și ale copiilor sau monitoriza îndeaproape plimbările și drumețiile.

Bucură-te de mai multă siguranță pentru copii

Atunci când copilul nu se află în imediata apropiere, un ceas inteligent te poate ajuta să-i identifici locația exactă prin funcții de GPS. Unele dintre modele permit și configurare personalizată pe anumite zone geografice. Astfel, când copilul iese din raza setată, vei primi imediat alertă.

Nu omite să le explici celor mici modul de funcționare al dispozitivului și să le povestești despre funcții esențiale precum cea de urgență SOS.

Prioritizează sănătatea mentală și relaxarea

Multe dispozitive au deja instrumente de mindfulness și relaxare pe care le poți accesa rapid, pentru a gestiona mai ușor stresul.

Ai de ales între exerciții de respirație, meditație ghidată sau monitorizare somn.

Dacă simți nevoia să te rupi de tot de rutina cotidiană pentru anumite perioade de timp, folosește cu încredere funcția Do not disturb atunci când vrei să petreci timp cu prietenii și familia sau să eviți complet distragerile.

Activează funcțiile educative ale ceasului

Copiii pot învăța mai ușor ce înseamnă responsabilitatea și o gestionare eficientă a timpului. Ceasul inteligent poate fi un instrument foarte bun pentru educație și menținerea siguranței. Cel mic poate seta alarme pentru teme sau ora de culcare, în timp ce tu poți folosi ceasul pentru a seta limite sănătoase în ceea ce privește timpul de utilizare a ecranului.

În plus, comunicarea e mai controlată prin ceas, pentru că poți folosi funcția de apelare, în timp ce copilul nu mai are parte de distragerile aferente smartphone-ului.

Controlează dispozitive multiple

Dacă și alte device-uri din casa ta sunt inteligente, îți poți folosi smartwatch-ul drept centru de control. Printre capabilitățile unui ceas se numără controlul asupra luminii și a termostatului, blocarea ușilor de la distanță sau verificarea monitorului pentru bebeluș. Economisești timp și scapi de griji atunci când ești departe de locuință.

În concluzie, alege să folosești tehnologia în interesul tău, pentru a-ți organiza mai bine programul zilnic. Atunci când alegi un model de smartwatch, ține cont de faptul că ai la îndemână nu doar varianta unui produs nou, ci și a unuia recondiționat. Dacă alegi un furnizor de încredere, poți fi sigur că beneficiezi de un dispozitiv care funcționează excelent, la un preț mult mai mic față de unul nou-nouț.