Intervenții intense de Crăciun, în Satu Mare. În perioada 24 decembrie, ora 7.00 – 26 decembrie, ora 7.00, au avut loc peste 250 de solicitări, transmite Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Satu Mare. ,,În această perioadă a anului se lucrează cu efectivul maxim de personal, respectiv 16-17 echipaje medicale de urgență și 3-4 echipaje de transport în timpul zilei și un echipaj noaptea”, transmite Ambulanța.
Vă prezentăm raportul detaliat al activității Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare în perioada Crăciunului:
Total de solicitări: 254
Urgențe medicale:
- 4 stopuri cardiorespiratorii;
- 7 accidente vasculare cerebrale;
- 7 intoxicații cu alcool.
Urgențe Chirurgicale:
- 2 accidente rutiere, o victimă transportată la Neurochirurgie la spitalul de Urgență din Baia Mare;
- 3 agresiuni fizice
Urgențe Obstetricale:
- 5 gravide cu contracții uterine transportate la spital pentru a naște.
Urgențe Infecțioase:
- 20 cazuri diverse (rujeolă, gripa A, gripa B, viroze respiratorii de alte etiologii, enterocolite).
Cazuri sociale
- 5 persoane fără adăpost transportate din locuri publice la UPU.
Celelalte solicitări au fost urgențe Cod galben si verde și nu au necesitat o abordare mai complexă.
Pe ăia intoxicati cu alcool trebuie puși să plătească intervenția medicilor, bănuiesc că n-au asigurare medicală.
Mai vere da din ce sa platesca interventia medicilor sau al ambulantei?Ca munca nu le place bani nu au de platit amenzi ci doar pentru palincuta si bericica.Ce sa le confisti?Pielea de pe ei?Din pacate sunt destui abonati la barurile si budele de prin cartiere unde se consuma la greu,,palinca de pufoaica” fara ca cineva sa opreasca acest atentat la linistea familiilor si sanatatea publica.