Un adolescent din județul Satu Mare a obținut, în premieră, un ordin de protecție împotriva unui coleg de clasă. Totul după ce l-a amenințat de mai multe ori și chiar l-a atacat cu un cuțit.
Elevul agresiv trebuie să păstreze o distanță de cel puțin trei metri față de victimă în sala de clasă și în orice spațiu comun din școală.
„Unul dintre elevi i-a pus cuțitul la gât colegului său. Băiatul a anunțat-o doar pe mama când a ajuns acasă și și-a dat seama de gravitatea situației”, a declarat pentru ProTV Daniela Slatian, directorul Liceul Tehnologic „I.C. Brătianu” Satu Mare.
Incidentul a avut loc săptămâna trecută, iar părinții celui agresat au acționat prompt. Au anunțat Inspectoratul Școlar și au depus plângere la poliție.
Avocatul elevului a cerut în instanță un ordin de protecție, iar judecătorii au emis documentul după ce a ieșit la iveală faptul că adolescentul a fost terorizat, umilit și amenințat în mod repetat.
„În mod repetat şi sistematic a exercitat acte de agresiune fizică şi psihologică, constând în ameninţări şi agresivitate fizică. În data de 03.02.2025, i-a pus reclamantului un briceag la gât, întrebându-l în mod ironic dacă este şmecher, apoi a menţinut lama acestui briceag timp de 5-6 secunde. Reclamantul a fost şi anterior agresat fizic şi verbal (…)”, arată Judecătoria Satu Mare.
Elevul agresiv este obligat să nu se apropie la o distanță mai mică de trei metri de colegul său, în sala de clasă ori pe holurile școlii, pe o perioadă de 8 luni. De asemenea, înafara unității de învățământ trebuie să stea la cel puțin 30 de metri față de victimă. Cei doi vor continua să învețe în aceeași clasă.
„Va fi mutat la cea mai mare distanță posibilă din clasă, pe diagonală. Elevul nu poate fi mutat din clasă pentru că fiecare clasă are o anumită specializare”, a mai declarat pentru ProTV Daniela Slatian, directorul Liceul Tehnologic „I.C. Brătianu” Satu Mare.
Poliția a început, de asemenea, o anchetă în acest caz.
Deci “sa nu se apropie” dar sa vorbeasca sau semne XXX ?