Ultima actualizare: azi, 10:32
Locale

FOTO. Doi medici din Satu Mare au salvat viața unui pasager, la 10.000 metri altitudine!

Doi medici din Satu Mare au salvat viața unui pasager, la 10.000 metri altitudine! Aflându-se într-un zbor către Cuba, la 10.000 de metri altitudine, Dr. Pfau Iulian și Dr. Dalos Ramona, au intervenit prompt pentru a salva viața unui pasager aflat în dificultate.

Potrivit informaţiilor PortalSM, incidentul a avut loc în timpul unui zbor deasupra oceanului, când un pasager de origine turcă a suferit o căzătură gravă, soldată cu o contuzie la nivelul feței, epistaxis sever și fractură de piramidă nazală. Sângerarea masivă a făcut ca situația să fie critică, iar o aterizare de urgență era imposibilă în mijlocul oceanului.

Cei doi medici au acordat primul ajutor cu resursele disponibile la bordul aeronavei, reușind să stabilizeze pacientul și să îi oprească hemoragia. Datorită intervenției lor prompte și profesioniste, pasagerul a fost menținut într-o stare stabilă până la aterizarea avionului.

Acest gest eroic demonstrează încă o dată importanța profesioniștilor din domeniul medical, care, indiferent de loc și moment, sunt mereu pregătiți să salveze vieți!

Felicitări medicilor!

18 comentarii

  1. Hippo Crizia Răspunde

    Extraordinar! Hippocrate ar fi mândru!

  2. 😮 Răspunde

    Felicitări. Dar ….. Azi e zi de dus gunoiul la mine. Mă tot gândesc cu ce să-i răsplătesc pe gunoieri că își fac treaba???? Ceva sugestii?????? Văd că în continuare am rămas țara în care normalul este breaking news.

    • Alături Răspunde

      Poți merge și singur, cu picioarele stai bine.. *să nu încerci la bio ci la deșeu periculos ☠️

      • 😮 Răspunde

        Aia că stau la casă ți-a trecut prin cap? Se pare nu. Unde să mă duc? Să mă duc la containerul de la blocul tău? Auzi tu acolo, deșeu periculos. Dar te rog spune-mi unde se duc deșeurile periculoase după tine la noi în Sătmar? Nu alea de la medicamente expirate ci restul. De exemplu dacă ai un termometru cu mercur vechi ce faci???? Hai că sunt curios să vedem dacă știi. Că bag seamă doar gura vorbește, fără tine. 🦜🦜🦜🦜🦜

  3. Halalal Răspunde

    Alo alo Dr Pfau a platit articolul, si ramona a facut toata treaba, da bine la popularitate :)))

    • 😮 Răspunde

      Nu vreau să par răutăcios dar ceva carnet de membru de onoare penele i s-a dat pacientului???? Că altfel …???????

  4. vadimT Răspunde

    Pacientul arata de parca a avut accident aviatic. De ce e desculti? Cine a facut pozele? dr. oricum tot face poze. Totul e regizat, i-a dat 10 euro sa cada ala cu fata in jos. Esti penibil ca si Cozma

  5. Eu Răspunde

    Cica gest eroic:))) oare ce altceva trebuia sa faca?! Sa spuna ca is doftori dar sunt in vacanta si nu fac nimic?!:))) gest eroic ar fi sa mearga in Cuba pe banii lor si sa munceasca gratis intr-un spital.

    • Doctor Jivagău Răspunde

      Nu fi ironic !Poate ți se face și ție rău odată într-un linghișpir și ți-ai dori atunci să fie un doctor lângă tine !

  6. Nae Răspunde

    Șase comentarii ale unor bălării!!!

    • 😮 Răspunde

      Zici tu???? Intră tu pe f.bookul medicului să vezi ce de leșinat este de propria persoană. Nu tu decizi cât de grozav ești ci alții. Bagă asta la dovleac.
      PS. În paranteză turcul s-ar fi împiedicat și și-a spart nasul și a sângerat abundent. Asta s-a petrecut. dar nu asta scriem ci că a suferit un epistaxis sever ca să pară mai elevat. Pe cine crezi că poți prosti??? Că la mine nu merge.

      • Norick Răspunde

        Sí zici,ca eu ma leg de altii??
        Esti de toata jena hombre si transparent ca sticla de 3mm.😁😛🤣😄

        • 😮 Răspunde

          😲😮😢😱🤮.Mi-e indiferent ce crezi tu cu capul tău confuz. Ești pe pistă gresită.😲😮😢😱🤮

  7. cetatean simplu Răspunde

    Cred ca mai corect si simplu s-ar putea spune: felicitari !

  8. Hahaha Răspunde

    Noroc ca a fost acolao d-na Dr,altfel saracul accidentat putea sa moara,pentru ca doctorul habar nare de nimic,el nua citit carti medicinale din anul 2000 de cand a terminat facultatea ,vedeti ca nici macar in casa unde sta,(ca nu este al lui ,nu a cumparat el) nu exista nici o carte medicinala,inafara de Herison,dar nic acela nu el a cumparat,iar pentru aceasta reclama banuesc ca a platit pe cineva ca sa apara in stiri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.