Ultima actualizare: ieri, 21:06
Locale

Zi dedicată femeilor, în Satu Mare. Ladies Creative Day – un eveniment plin de creativitate, eleganță și feminitate

Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu” și Primăria municipiului Satu Mare organizează, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Ladies Creative Day – un eveniment plin de creativitate, eleganță și feminitate.

După succesul de care s-a bucurat la edițiile precedente, în 2025 Ladies Creative Day abordează o tematică care îmbină naturalețea trandafirilor și frumusețea feminină.

Trandafiri și frumusețe feminină – artă, eleganță, creativitate 

Tematica acestui an vine spre participante cu dorința de a pune în valoare frumusețea feminină, precum și romantismul și frumusețea trandafirilor. Astfel, la atelierul de pictură experimentală, asemeni anilor precedenți, sunt așteptate atât tinerele domnișoare de peste 18 ani, cât și doamnele, deoarece scopul este același: celebrarea într-un mod frumos a Zilei Internaționale a Femeii.

Evenimentul va avea loc pe 8 martie, de la ora 17.00, la Casa Meșteșugarilor. Participarea la eveniment este gratuită, dar numărul locurilor este unul limitat. Formular de înscriere: https://bit.ly/ladies_2025

Ce înseamnă un atelier de pictură experimentală? 

Relaxare într-un mod activ și creativ, la un eveniment unde participantele își realizează propria pictură, pas cu pas, sub îndrumarea artistului – pictor Aurel Popp, care va călăuzi doamnele și domnișoarele în lumea fascinantă și fermecătoare a picturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.