În această dimineață, în jurul orei 11: 30, pompierii Detașamentului Satu Mare au fost solicitați să intervină în urma producerii unui incendiu care se manifesta la un tablou electric, dintr-un apartament situat la etajul 7 al unui bloc de pe strada Careiului, Municipiul Satu Mare.
La locul intervenției s-au operaționalizat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o autospecială de lucru la înălțime. Din fericire nu s-a impus evacuarea locatarilor din întregul bloc, întrucât incendiul a fost localizat cu mijloace de primă intervenție și lichidat la scurt timp după sosirea forțelor la fața locului.
Pompierii au verificat toate apartamentele imediat după stingerea incendiului, pentru a se asigura că nu există eventuale victime intoxicate cu fum.
Din fericire, nu au existat persoane rănite. De asemenea, nu a fost necesară intervenția echipajelor medicale.
Cauza probabilă a producerii incendiului s-a stabilit ca fiind scurtcircuitul electric.
Sursa: ISU Satu Mare