Ultima actualizare: azi, 15:08
Locale

RAR Satu Mare: Aproape jumătate dintre vehiculele verificate în județ au fost găsite cu probleme tehnice

RAR Satu Mare. Registrul Auto Român (RAR) a desfășurat, în anul 2024, ample controale tehnice în trafic la nivel național, verificând 89.520 de vehicule. Dintre acestea, 40,01% au fost declarate neconforme din cauza unor deficiențe majore sau periculoase, potrivit RAR.

Situația în județul Satu Mare

În județul Satu Mare, inspectorii RAR au verificat 2.256 de vehicule. Rezultatele au fost: 49,34% dintre acestea prezentau diverse probleme tehnice sau nereguli legate de documente, iar 45 de vehicule au fost identificate ca având pericol iminent de accident.

Dintre deficiențele constatate, cele mai frecvente au fost:

  • Emisii poluante peste limita admisă – identificate la 13,03% dintre vehicule;
  • Probleme legate de inspecția tehnică periodică (ITP) – 1,3% dintre autovehicule aveau ITP fals, expirat sau anulat.

Sancțiuni aplicate în Satu Mare

În urma acestor controale, Poliția Rutieră și RAR au aplicat 677 de amenzi contravenționale și au dispus retragerea a 356 de certificate de înmatriculare. De asemenea, unele vehicule au fost imobilizate pe loc din cauza riscului major de accidente.

2 comentarii

  1. Kurt ciobain Răspunde

    Dar despre starea drumurilor nu spunem nimic? Distrugem masinile pe drumuri care suntem mințiți ca se repara si apoi se trimite rar-ul sa ne amendeze ca avem defectiuni la trenul de rulare. Bravo!!!

  2. Julcsa Răspunde

    rar, o haita de spagari. De la ei pornesc problemele. Cu șpagă treci de ei și când te controlează în trafic, ai defecțiuni la 50% din mașini. Curios, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.