Ultima actualizare: ieri, 22:45
Locale

FOTO/VIDEO. Hristos a Înviat! Lumina Sfântă a ajuns la Satu Mare

Hristos a Înviat! Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns, în această seară, sâmbătă, 19 aprilie, pe Aeroportul Internațional Satu Mare, unde a fost întâmpinată de preoți și credincioși.

În fiecare an, în ajunul Paștelui, lumina este aprinsă în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și este adusă în toată lumea prin intermediul avioanelor, trenurilor sau a mașinilor, până ajunge în mâinile credincioșilor.

În această seară, credincioșii din Satu Mare vor primi lumină sfântă la slujba de Înviere. Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă de preoți, iar sătmărenii se vor aduna în biserici pentru a o primi și pentru a o duce acasă.

 

5 comentarii

  1. Dorin manajeru' Răspunde

    Nono, da ce zombitor e directoru Dorin, se baga in poza de zici ca-i fata mare, si nu pe el il calca procurorii pt dijmuit banii aeroportului. Plus umbla vorba ca si dosaru cu angajarile facute in ultimii trei ani e pe ultima suta de metri, ca doamna cu golf mmm o cantat pana la urma cum trebuie.

  2. Predicatori ai Morții Răspunde

    Învie natura farisei ce sunteți. Vai Vouă că închideți împărăția Cerurilor vânzători de iluzii ce sunteți.

  3. History Răspunde

    Va rog frumos aplecati-va asupra cultului religios al lui Mithra din perioada romana. Noi avem în tara peste 300 de locații în care se practica cultul respectiv inainta de creștinare. Ceea ce inseamna un numar destul de consistent, nu credeti? Aveți printre altele în cult învierea lui Mithra sau cei 12 apostoli(discipoli) ai lui. Și vedeți ca era cu secole înainte de creștinism. Cam atât.

  4. Aida Răspunde

    History,history, nu îți priesc sărbătorile legale,bei și mănânci mult,ca filipinezele care dacă mănâncă fasole spun ca sunt românce. Ai amestecat alcoolul și carnea și acum ne ții lecții de la UPU Baia Mare ( cei de la Satu Mare au crezut că te-ai lovit la cap )

    • History Răspunde

      @Aida, Aida, tu ai dezvoltat o obsesie fata de mine. În loc sa te iei de mine ia citește si verifica ce am spus. Vezi ca se verifica la virgula! Vezi ca Mithra se trage tot asa dintr-o virgina. Si s-a nascut pe 25 decembrie. Nu suna a cunoscut? Ia du-te și cauta ceva jendar ca sa te potolească sexual ca erai tare aprinsa recent la vederea unei uniforme! PS. Apoi sa nu crezi ca nu știu ca de fapt ești bărbat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.