Ultima actualizare: azi, 19:15
Locale

INVITAȚIE. Parcul Central din Satu Mare devine scena unui experiment teatral atipic: ,,Ne jucăm cu limitele realității”

Parcul Central din Satu Mare devine, pentru două seri, scena unui experiment teatral atipic: „Realități absurde”, un spectacol-instalație regizat de Victor Olăhuț, în care teatrul clasic se îmbină cu proiecții cinematografice și elemente vizuale urbane.

Evenimentul are loc pe 24 și 25 aprilie, cu trei reprezentații pe seară (20.:30, 21.15, 22.00), și îi aduce în fața publicului pe actorii Florentina Năstase și Cătălin Mareș, într-un format intim și captivant.

„E o invitație de a vedea orașul altfel. Ne jucăm cu limitele realității, cu proiecții, cu spațiul – și le dăm sensuri noi, alături de public”, spune regizorul Victor Olăhuț.

Proiectul a fost dezvoltat în cadrul unei rezidențe artistice în Norvegia și a fost prezentat la Festivalul Internațional „Høstpunkt” din Skien. Spectacolul ajunge acum și în România, în cadrul parteneriatului dintre Cultură’n Șură și Teatrul de Nord Satu Mare, prin proiectul „Spații suprapuse & Mixed spaces”.

Accesul este gratuit, însă numărul de locuri pe scaune este limitat, din cauza formatului instalației. Organizatorii recomandă publicului să își rezerve locul din timp pentru a se bucura de experiență în condiții optime.

Rezervările se pot face la Agenția teatrală, str. Horea nr. 6, sau la telefon: 0261.712.106 / 0786.585.800.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.