Miercuri, 14 mai 2025, reprezentanții PSD Satu Mare au participat la comemorarea a 55 de ani de la tragicele inundații din anul 1970, cea mai mare catastrofă naturală care a lovit orașul de pe Someș și a adus pierderi incomensurabile comunității sătmărene: 56 de vieți omenești pierdute, peste 4.000 de case distruse, 28.000 de imobile afectate și mai mult de 120.000 de hectare de teren inundate.
Astăzi, la monumentul dedicat victimelor din Piața 14 Mai, oficialități locale și județene, reprezentanți ai instituțiilor publice, membri ai comunității și cetățeni au adus un omagiu celor care și-au pierdut viața, precum și eroilor anonimi care au intervenit în acele zile grele pentru a salva vieți și a contribui la reconstrucția orașului.
Alături de social-democrați, la eveniment au fost prezenți: președintele PSD Satu Mare, deputatul Mircea Govor, subprefectul județului Satu Mare, Ioan Tibil, vicepreședinții Consiliului Județean Satu Mare, Roxana Petca și Cătălin Filip, viceprimarii municipiului Satu Mare, Cristina Tămășan-Ilieș și Raul Băbțan, președintele TSD Satu Mare, Bianca Șorian.
Au fost depuse coroane de flori în semn de respect și recunoștință eternă pentru cei care s-au jertfit și pentru toți cei care au contribuit la reconstrucția Sătmarului, transformând durerea în forță, iar suferința în speranță.
Pe ideea asta repede componenți un articol și cu liberalii. 😱 Chiar nu pricep rostul acestor împărțeli pe partide. Unu la mână atunci era doar partidul unic și atât ca să nu povestim că a suferit toată comunitatea, indiferent de opțiuni de vot, de etnie ori religie sau sex. Noroc că ăla de la Forța Dreptei s-a lăsat păgubaș cu politica că altfel aveați probleme cum îl prindeți pe ăla mult și mare în poză.😱😉 Dar e vorba de campanie și se pare unii consideră că orice este permis. Asta e motivul ca oamenii s-au îndepărtat de voi! Cine are ureche sa audă.