La data de 26 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, Biroul de Ordine Publică, au fost sesizați, de către o femeie de 45 de ani, din municipiul Satu Mare, cu privire la faptul că soțul său de 51 de ani, din localitatea Lazuri, pe fondul unor discuții contradictorii a amenințat-o cu acte de violență.
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, s-a stabilit faptul că în cauză există un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului de 51 de ani, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 150 de metri față de femeie, de reședința acesteia și de locul de muncă, precum și orice contact inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod.
Totodată, s-a procedat la montarea dispozitivului electronic de supraveghere bărbatului, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Recomandări pentru victimele violenței domestice
Nu este o noutate faptul că, pentru îndepărtarea pericolului care planează asupra vieții, sănătății și integrității corporale a părții vătămate, polițiștii care intervin la eveniment pot emite un ordin de protecție provizoriu și îl pot îndepărta pe agresor, indiferent dacă acesta este proprietar al spațiului de locuit.
„Acasă” trebuie să fie locul în care ne simțim în siguranță, unde ne putem bucura de căldura sufletească și de iubire. „Acasă” nu poate fi și nu trebuie să fie asociat cu violența domestică.
Violența domestică este reprezentată de orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.
Ce faceți dacă ați devenit o victimă?
- conștientizați ce vi se întâmplă și nu acceptați situația ca pe o stare de normalitate;
- sesizați Poliția, sub orice formă o puteți face;
- dacă vă simțiți în pericol, solicitați polițistului să vă ajute și să elibereze un ordin provizoriu de protecție, cu toate implicațiile juridice ce decurg;
- cereți ajutorul organizațiilor care oferă consiliere, sprijin, adăpost, etc.;
- nu vă retrageți plângerea! Lăsați-ne să ne facem treaba, pentru a vă putea ajuta!
Aspecte legale
În privinţa măsurilor care pot fi luate de poliţişti în situaţiile de violenţă în familie, reamintim că, poliţiştii care intervin la cazuri de violenţă domestică pot emite, după analizarea situaţiei, pe baza unui formular de evaluare a riscului, un Ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.
Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.
În situaţia încălcării de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie, a oricăreia dintre interdicţiile stabilite prin ordinul de protecție, fapta constituie infracţiune, conform cadrului legal prevăzut de Legea 217/2003.
Sursa: IPJ Satu Mare
Si daca ala nu mai poate merge acasa, atunci unde doarme, mananca toate cele ?
Trebuia să se gândească la asta dinainte.