Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

A început Plopstock 2013 (Galerie FOTO – ziua 1)

plopstock 2013 (75)Festivalul Plopstock a început joi, 15 august, tinerii sătmăreni fiind prezenți în număr mare pe terenul amenjat în fața restaurantului Fântâna cu bere.

Înainte de urcarea trupelor pe scenă, organizatorii, alături de viceprimarul municipiului Marcela Papici și consilierul local Gergo Butka, au susținut o conferință de presă. Tinerii organizatori Mihai Antonescu, Vlad Bretan, Kolcsey Tamas, Radu Muntean și Matei Silaghi au precizat faptul că festivalul Plopstock a ajuns în acest an la a patra ediție, vor concerta nouă trupe în cele două zile, venite din Cluj Napoca și Baia Mare, dar și din Satu Mare. Organizatorii își doresc ca acest festival să ajungă pe harta României a evenimentelor de gen. La fel ca și în anii trecuți, terenul pe care se organizează festivalul a fost curățat și amenajat. Prin acest lucru, organizatorii doresc să dea un exemplu sătmărenilor, iar echipa Let`s do it Satu Mare le este parteneră la eveniment. Tinerii au mulțumit sponsorilor și partenerilor, pentru ca și în acest an festivalul Plopstock să fie organizat.

Viceprimarul Marcela Papici s-a declarat fan Plopstock încă de la prima ediție, când nu avea funcție politică.
Acești tineri sunt fantastici. Dezinvoltura, dăruirea și implicarea de care au dat dovadă pentru realizarea evenimentului, pot fi un exemplu. Și-au pus pasiunea și simțul civic în slujba cetățenilor. Sunt alături de ei încă de la început, iar acum cu atât mai mult, pentru că banii cetățenilor trebuie să se întoarcă spre cetățeni. Pot să spun că Primăria Satu Mare este fan Plopstock și sunt mândră că sunt sătmăreni”, a declarat Marcela Papici.

Consilierul local Gergo Butka îi sprijină pe tineri de trei ani, din bugetul propriu. ”Au făcut din această locație un loc fascinant, oferind aceste momente inedite, cu atmosferă de campus universitar. Trebuie să specific că vestitul festival Sziget, din Budapesta, tot așa a început”, a spus Gergo Butka.

Sute de tineri sătmăreni au participat în prima seară la Plopstock, spectatorii având parte de muzică live pe ritmuri de ska, reggae, punk, rock, funk şi altele, curățenie, bere de la ”o fântână nesecată”, intitulată sugestiv Plopobar, iar celor cărora li s-a făcut foame de la Plopotarabă au putut servi pâine cu untură și ceapă, pâine cu zacuscă dar și alte bunătăți.

În prima seară a festivalului Plopstock au urcat pe scenă THE PHOENIX (SM), SATELLITES (CJ), ULTIMU’ NIVEL (BM) și RANDOM (SM).

2 comentarii

  1. cristi35 Răspunde

    in loc de Samfest Jazz, Plopstock pentru pusti din liceu. intr-adevar au nevoie de buget mult mai mic..

  2. vio Răspunde

    Baietii de la Random au facut spectacol. BRAVO lor!!!!
    Ne-am simtit minunat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.