Olăritul, o tradiție străveche, rămâne vie în Țara Oașului, datorită meșterului olar Istvánfi Géza. Originar din localitatea Vama, el a rămas lângă roata de olărit și nu duce lipsă de vizitatori dornici să descopere o parte din tainele acestui meșteșug. ,,E o mare bucurie”, spune Istvánfi Géza, care practică această meserie de mai bine de o jumătate de secol.
Daca majoritatea meșterilor olari au luat drumul străinătății, în căutarea unui câștig mai bun, Istvánfi Géza, supranumit ultimul olar din Țara Oașului, păstrează vie această tradiție străveche.
,,Am obiecte de prin anii 1800. Deja de la începutul secolului al XIX-lea erau foarte mulți olari, dar după ’89 (n. red. – 1989) mulți au plecat în străinătate. Eu am rămas și e o mare bucurie”, spune Istvánfi Géza.
Nu duce lipsă de vizitatori și ține să sublinieze că supranumele care i s-a atribuit nu stă în picioare.
,,Avem foarte mulți turiști, mă vizitează chiar acasă la mine, la atelier, dar și la muzeul satului. Mulți care ne vizitează îmi spun că sunt ultimul olar din Țara Oașului, dar trebuie să îi corectez. Sunt penultimul, pentru că fiica mea duce mai departe tradiția și e o mare bucurie”, povestește Istvánfi Géza.
Meșterul olar din Vama se bucură când îi vede pe vizitatori că încearcă să descopere tainele acestui meșteșug.
,,Primul lucru când intră, turiștii mă întreabă dacă pot să încerce să facă și ei, apoi după câteva secunde își dau seama că se murdăresc pe mână, dar îi încurajez să continue și se joacă și ei. E o bucurie mare când ne vizitează copiii, când e Școala Altfel sau Săptămâna Verde, vin în număr mare și modelează”.
Istvánfi Géza a învățat să modeleze la începutul anilor 70 și vorbește despre această meserie mereu cu zâmbetul pe buze: ,,Fac asta din 1972. Am învățat de la tatăl meu, parțial de la bunicul meu. Sunt a treia generație. (…) Oricine poate să învețe, dar îți trebuie timp și răbdare multă”.
Mda. Apoi după ce dânsul nu va mai fi ne vom uita la poze sau la materiale video. Că nu e nimeni care să preia ștafeta. Mda.