Tragedie aviatică în România! Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă un ștrand, iar o persoană a murit. Totul s-a petrecut marți după-masa, 15 iulie, în municipiul Orăștie, județul Hunedoara.
Avionul implicat în accident, unul de mici dimensiuni, avea două persoane la bord și s-a prăbușit în perimetrul AquaPark din Orăștie. La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale ISU, Poliției și Ambulanței. Au mai fost mobilizate două ambulanțe SMURD, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și o autospecială de descarcerare, pentru a acorda sprijin victimelor și pentru a interveni în cazul în care este nevoie de extragerea acestora.
Din păcate, pilotul aparatului a decedat. Cealaltă persoană aflată la bord, un bărbat, este în viață. Acesta ar fi conștient și primește îngrijiri medicale. În zonă a mai fost solicitat elicopterul SMURD pentru transportul de urgență al supraviețuitorului. Cele două persoane implicate sunt din județul Timiș, au transmis reprezentanții primăriei Orăștie.