Primarul municipiului Satu Mare, dr. Coica Dorel, însoţit de administratorul public, Băbuţ Domuţa Dan şi o echipă de specialişti din cadrul primăriei, au efectuat o vizită de lucru, marți, 20 august, pe mai multe şantiere.
Primarul a verificat stadiul lucrărilor la obiectivele care fac parte din planul integrat de dezvoltare urbană prin proiecte finanţate din fonduri proprii şi europene.
După ce a vizitat locaţia viitorului Centru Tehnologic, primarul s-a deplasat pe străzile I.L. Caragiale, Crivăţului şi Orientului, pentru a verifica lucrările de modernizare a reţelelor de apă şi canalizare, asfaltarea drumului si trotuarelor, urmând apoi și străzile Deltei, Albatros, Izvorului şi alte străzi adiacente.
Primarul a mai verificat stadiul lucrărilor la drumul de ocolire unde s-au finalizat 4 podeţe mari şi 7 podeţe mici. Săptămâna următoare se va aşterne stratul de fundaţie din piatră spartă pe o lungime de aproximativ 3 km. De acolo s-a deplasat pe strada Fabricii unde se execută lucrări de reabilitare a trotuarelor pe ambele părţi. A mai verificat lucrările pe strada Constantin Brâncoveanu unde se reabilitează carosabilul, trotuarele, inclusiv înlocuirea capacelor la căminele de canalizare şi a grătarelor la gurile de scurgere a apelor pluviale.
Primaria ,in frunte cu Coica si incompetentul Babut Domuta Dan, ar trebui sa-si faca datoria. Se pare ca ei au uitat ca nu au reabilitat trotuarele din Carpati II,chiar daca figurau inca de anul trecut in programul de reabilitare!
Solicit domnului primar Demisia city-managerului si sa organizeze un concurs adevarat pentru aceasta functie!
Primaria nu are nevoie de indivizi precum Babut Dan,ci de personal competent,nu recomandat de Stef.
Lasa-lma saracu ca un pompier ii f..enevasta si e frustrat rau de tot:))
Dorule lasa-ne..pune mana pe treaba, nu doar te poza la diferite evenimente facute doar pt aparitia ta in presa.
Stie cineva ce au facut la concurs cei patru pompieri pentru Inspector sef la isu Satu Mare?
ei Babutza Domutza Danitza iarasi te pozezi de-a pasarica parca ai face ceva. Soarele straluceste pe capul dansului primar, orbind muncitorii care nu vor vedea asa, cat material toarna pentru strat.
Au asfaltat trotuarele de pe Octavian Goga, insa doar pe o parte (probabil doar aia l-au votat), iar pe unde e Billa, trotuarul ala de langa trecerea de pietoni e varza, ala de ce nu l-au facut. La Burdea ,a intersectie au pus gard nu stiu ce firma, asa l-au pus ca au dsitrrus o parte din asfaltul turnat recent. Doamne mare e gradina TA!
Vizite de lucru :))) pe santierele patriei
Primaria a omis sa reabilteze trotuarele de pe Cibinului. E singura strada din Carpatii II unde nu a fost reabilitat niciun trotuar. Coica si echipa USL nu vor mai avea votul meu niciodata! Nicicand peaceastastrada nu au pus un cos de gunoi,daramite sa faca alte investitii!
Pentru incompetenta si aroganta ii cer demisia city-managerului Babut Domuta Dan!
Stef sa-si dea demisia! El l-a propulsat pe Babut!
stan si bran de satu mare ,niste incompetenti ,mincinosi si hoti de prima speta. amvotatat cu coica dar tot ce a spus in campanie au fost doar minciuni care de altfel il caracterizeaza,proiectele sant bazate pe munca lui ileys nu au facut nimic nou doar minciuni si comisioane ,rusine voua
Demisia Coica, Govor,Roca, Stef ,Babut,Papici si toti cei care ne-au mintit in campania electorala!
O data ne-ati mintit, insa a doua oara ulciorul nu merge singur la apa!
domnule primar si tu mai babutza proasta: cetateni asteapta de conducere primariei fapte nu poze. neam saturat de mutrele voastre si asta er trebui sa intelegeti in pastele masi de treaba. sa va prinda rusinea dracului ca faceti copmunicate ion care nu spuneti nimic!!!~!!
Se pare ca Coica cu echipa lui de USL au uitat sa mai reabiliteze o parte din trotuarele din Micro17,probabil doar aia platesc impozite).
Stie cine va care e logica ca numai partial se reabiliteaza.
Jos cu ei ca nu fac treaba pana la capat cum au promis, desi acesta a fost marele slogan in campanie.
Toate lucrarile care se fac acuma sunt proiece incepute in de pe vremea lui D-lui Ilyes, deci D-l Coica si echipa lui nu a aratat nimic ce a realizat in aproape de un si jumatate numai ca o cheltuiut o gramada de bani pentru zilele judetului si alte prosti de ale lui.
Jos cu ei
Si unde sau reabilita trotuarele sunt de proasta calitate, au uitat sa aduca la nivel bordurile cu stratul de asfalt (ex:M17 stati de Autobuz)
Atunci ma interb ce verifica D-l Coica cu echipa lui de soc?
Deci toti sunt incompetenti.
Domnilor….va dau un exemplu si mai dureros.Daca mergeti la o plimbare in”centrul nou”pe dig chiar langa palatul mincinosilor langa treptele de la pasajul pietonal puteti observa o alunecare de trepte care e un adevarat pericol pentru pietoni.Cate manifestari s-au tinut in p-ta25 octombrie dar pe nimeni nu l-a deranjat.Totusi..e sub nasul vostru,nesimtitilor.
stimate Primar , dar pe trotuarele de pe drumul Careiului ( Kaufland -Real) si de pe Closca cand ajungeti ?…aceste trotuare sant intr-o stare deplorabila !!!….se simt pietrele prin incaltaminte plus oricand poti cadea si sa-ti luxezi picioarele " tot o groapa si un deal "…..mari sanse sa ne accidentam !