Ultima actualizare: azi, 14:54
Locale

DOLIU. Fostul polițist Marcel Groza, respectat de colegi și comunitate, a murit. Odihnă veșnică!

Comunitatea din Satu Mare este îndurerată după pierderea lui Marcel Groza, fost polițist cu o carieră de zeci de ani în cadrul Poliției Municipiului Satu Mare. Respectat de colegi și cunoscut pentru profesionalismul său, Marcel Groza s-a pensionat în urmă cu doar câțiva ani, după o viață întreagă dedicată siguranței și ordinii publice.

După retragere, a ales să se implice în mediul privat, administrând cu succes un parc auto. Și aici a fost apreciat pentru seriozitate, corectitudine și hărnicie. Viața i-a fost însă curmată brusc, în urma unui accident vascular cerebral, înainte de a se putea bucura pe deplin de anii de liniște alături de familie.

Soția sa, Luminița, i-a transmis un mesaj plin de emoție și recunoștință, cuvinte care reflectă nu doar durerea pierderii, ci și legătura profundă dintre ei: Știm că ești cu noi acum, dintr-un alt plan, veghetor tăcut și blând, parte din lumină, parte din infinit. Ai plecat, dar nu ne-ai părăsit cu adevărat. Ești în rugăciunile noastre, în amintirile vii, în fiecare clipă în care alegem iubirea, blândețea și adevărul. (…) Te iubim. Te onorăm. Și te purtăm cu noi, acum și în veci.”

Fiul său, Cristi, a vorbit despre golul imens lăsat în urmă: Tăticul meu… odată cu tine s-a dus și o parte din sufletul meu. Nu există cuvinte să exprime durerea pe care o simțim cu toții. Te iubesc enorm, îngerul meu păzitor. Dumnezeu să te odihnească în pace.”

Colegii de muncă, prietenii și foștii colaboratori îl descriu pe Marcel Groza ca pe un om dedicat, calm, echilibrat și mereu gata să ajute. Plecarea sa lasă un gol nu doar în inimile familiei, ci și în rândul celor care l-au cunoscut.

Programul funeraliilor

Toți cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați la priveghi sâmbătă, 9 august, ora 19:00, la capela Cimitirului Nou de pe strada Amațiului, Satu Mare.
Slujba de înmormântare va avea loc
duminică, 10 august, ora 13:00, în același loc.

Odihnă veșnică, Marcel Groza! Sincere condoleanțe familiei îndoliate.

7 comentarii

  1. De aici fiecare înțelege ce vrea Răspunde

    Bun. Și care-i știrea? Sunt mai mult de o grămadă de persoane care sunt sistematic omise și au făcut totuși destule pentru comunitate.

  2. Fără specială Răspunde

    Na apucat speciala la câți ani a muncit la poteră

  3. Ghiță Răspunde

    Terminați bă cu o viață întreagă,sa pensionat la 50 de ani

  4. Eu Răspunde

    Ultimii doi care au scris is analfabeti. Stiu sa comenteze dar nu stiu sa scrie corect… na, sa…. Niste chestii care se invata in prima saptamana de viata… dar ce sa faci cu ei….?

  5. De aici fiecare înțelege ce vrea Răspunde

    Look who’s talking! Tocmai tu dai lecții nefericitule?

  6. Nicu Răspunde

    L am cunoscut,o persoana echilibrata,bun profesionist,a facut parte dintr o comunitate care pe ansamblu merita respect,as fi curios cati dintre zmeii din spatele tastaturii ar sari in aparararea cuiva,asa ca Respect si condoleante familiei,drum lin catre stele,inca o data se adevereste ca pe oamenii buni Dzeu ii cheama devreme la El!

  7. Gheorghe Răspunde

    L-am cunoscut pe Marcel inca de pe vremea cand incepuse munca la Unio.Am avut o relatie profesionala si de prietenie care a continuat si dupa ce a trecut in randurile politiei.A fost un om de treaba cum rar intalniesti si care ma ajutat intr-o situatie delicata aratandu-si OMENIA si faptul ca nu a uitat de unde a pornit.Mai apoi peste ani m-am intalnit cu el in parcul de masini si in locatia de pe Amatiului unde avea ceva masini de vanzare.Cautam pe atunci sa cumpar o masina.Fata de mine a fost intodeauna un om respectuos si calm.Odihna vesnica si condoleante familiei indoliate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.