O pacientă în vârstă de 48 de ani a ajuns la Spitalul Județean Satu Mare acuzând dureri puternice în piept, iar la scurt timp a intrat în stop cardiac. Sătmăreanca a fost resuscitată cu succes prin șoc electric de personalul medical condus de medicul Bogdan Duțu.
Investigațiile ulterioare au arătat cauza: un infarct miocardic acut. ,,Din cele trei artere ale inimii, două erau închise complet, iar a treia era sever afectată”, spune medicul Bogdan Duțu. Medicii au intervenit imediat prin angioplastie și au reușit să redeschidă vasul principal al inimii, implantând două stenturi.
Intervenția promptă i-a salvat viața pacientei, explică medicul Bogdan Duțu, care subliniază că este esențial ca pacientul să recunoască simptomele și să ceară imediat ajutor.
Infarctul miocardic este o urgență medicală majoră. Simptome precum durerea toracică intensă, transpirații reci, greață sau pierderea stării de conștiență trebuie recunoscute imediat și impun apelarea serviciului de urgență 112.
Bravo lui! Ce nu pricep eu că de ce apare doar știre cu acest doctor dar cu alții nu. Aveti o înțelegere, ca să nu spun altfel?
La mine la lucru cei care sunt cei mai lenesi aia au gura cea mai mare pe cand cei care lucreaza nu le auzi gura, n-au timp de vorbe. Daca aplic acelasi principiu atunci avem un mare “red flag” – am impresia ca doctorul asta “speedy gonzales” nu prea e doctor iar cand se intampla sa ii reuseasca operatia atunci simpte mancareli undeva ca sa se laude… devine si el uimit de realizare.
Ai avut vreodata infart? Stii ca in cazul unui infart plutesti intre viata si moarte?
Si cand dai coltu` e blackflag si scandal ca malpraxis si alte blablauri.
Mai bine bucurate ca este un cardiolog specializat in Satu Mare ca acu 4 ani nu o fost
Adica laudam doar ceea ce iese iar ce nu iese ascundem? Este o vorba “lauda de sine, nu miroase a bine”
Da cati a nenorocit acest personaj nu scrie ti, le cati le a pun standuri de le a infundat venele de i au transferat a spitalul din bm si acolo s au dus nu scrie ti. Ia lasa ti facerea de bine si scrie ti si de rau nu doar de bine