Ultima actualizare: azi, 21:21
Locale

Oază de relaxare la Ardud: Orașul va avea o grădină urbană modernă, cu lacuri și piste de biciclete

Orașul Ardud face un pas important spre un mediu urban mai prietenos cu locuitorii și turiștii. Primăria a semnat împreună cu ADR Nord-Vest contractul de finanțare pentru proiectul „Înființare și amenajare grădină urbană în orașul Ardud, județul Satu Mare – Cod SMIS 313259”.

Noua grădină urbană va transforma un teren degradat într-un spațiu verde modern, ce va cuprinde:

  • zone cu arbori, arbuști și plante perene,

  • pajiști de graminee, lacuri și un ponton,

  • mobilier urban din lemn,

  • alei de promenadă și pistă pentru biciclete,

  • iluminat public cu panouri fotovoltaice și lămpi LED.

Investiția urmărește îmbunătățirea calității aerului, reducerea poluării fonice și crearea unor zone de relaxare răcoroase, cu impact direct asupra sănătății comunității. Suprafața spațiilor verzi din Ardud va crește cu peste 60%, iar parcul va deveni un loc de întâlnire pentru activități sociale, culturale și educative.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, Prioritatea 3 – „O regiune cu localități prietenoase cu mediul”, și se încadrează în obiectivul european „O Europă mai verde”. Lucrările au termen de finalizare până în ianuarie 2028.

 

2 comentarii

  1. Mue usr pnl psd udmr Răspunde

    Foarte frumos. Sunt curios când o să fie gata vedem și faza cu centura, centura din Ardud inclusiv cea din Negrești Oaș a fost aprobată odată cu ce-a din Beiuș, ce-a din Beiuș îi gata. Nu mai vb de trotuarele din Ardud și Madaras.

    • 😱 Răspunde

      De nu-ți place mută-te la Oradea. Sau București. Sau pe Lunâ. Ai ce ai ai votat. Punct. 🐏🐏🐏🐏🐏

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.