Ultima actualizare: azi, 21:48
Locale

Un bar și un magazin alimentar, amendate! Controale DSVSA în județul Satu Mare

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au realizat, în perioada 29 august – 5 septembrie, 94 acțiuni de control. Verificările au vizat: unități de abatorizare, unități de procesare carne și lapte, unități catering depozite alimentare, hipermarketuri, supermarketuri, piețe agroalimentare, unități alimentație publică, baruri, brutării, laboratoare de cofetărie, tabere școlare, magazine alimentare și de legume fructe, piețe agro alimentare.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, din care 2 amenzi contravenționale, în valoare totală de  11.200  lei, din care – 1.200 lei, 1 bar din localitatea Satu Mare  și – 10.000 lei, 1 magazin alimentar, din localitatea Foieni,  – pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind întreținerea spațiilor, a condițiile de depozitare și comercializare a produselor alimentare.

Consumatorilor li se recomandă:

–  Să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spatii înregistrate / autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, pentru că le oferă garanția unor produse sigure, care au fost obținute în unități autorizate/înregistrate aflate sub supravegherea medicilor veterinari oficiali/a inspectorilor oficiali din cadrul DSVSA, sunt controlate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor și care sunt depozitate în condiții corespunzătoare de temperatură și igienă;

– Să nu cumpere produse alimentare expuse la vânzare în locuri și condiții necorespunzătoare (pe stradă, din portbagajul mașinilor etc.) cu atât mai mult în cazul alimentelor ușor perisabile – carne, pește, ouă, lapte și/sau produse lactate;

– Să aleagă alimentele cu atenție, ținând cont de aspectul organoleptic,- aspect, consistență, miros, gust, termen de valabilitate);

– Să ia în considerare temperatura la care trebuie păstrate alimentele ce necesită, o astfel de păstrare;

– Să verifice prospețimea în momentul achiziționării – să nu cumpere alimentele cu miros neplăcut sau având culoarea, consistența modificată sau care prezintă mâzgă sau mucegai pe suprafață;

– Să nu cumpere produse care poartă indicațiile “păstrați la frigider”, “păstrați la rece” sau “păstrați în congelator” și care nu au fost depozitate în condiții de refrigerare sau congelare.

– Cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală, să fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte și ouăle, la o temperatură de refrigerare de preferință între 0˚C+4˚C, separat în funcție de categoria de produs, iar carnea congelată, în congelator, la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -18˚C;

– Să ambaleze separat alimentele care urmează a fi depozitate în frigider și să le mențină, numai în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj;

– Să păstreze alimentele gătite în recipiente acoperite;

– Produsele care au fost decongelate să nu se recongeleze, pentru a fi preparate sau consumate ulterior;

– Să îndepărteze alimentele modificate sau alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente;

– Să spele bine fructele și legumele înainte de a le depozita în frigider, dar și înainte de a le consuma.

Menționăm faptul că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor NU a comunicat denumirea unităților sancționate.


Sursa: DSVSA Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.