Ultima actualizare: azi, 10:16
Locale

Jandarmii sătmăreni au sprijinit construcţia primei case din SATUL DE LUT

Jandarmii la casa de lut (1)Zece jandarmi sătmăreni au participat vineri, 6 septembrie, la construcţia primei case  din satul de vacanţă cu case de lut din localitatea Pomi. Aşezarea va fi destinată organizării de tabere de creaţie pentru copiii cu rezultate bune la învăţătură, dar care provin din familii fără venituri sau cu venituri mici.

Jandarmii au dat curs invitaţiei la voluntariat adresată unităţii de jandarmi de către Asociaţia socială SATUL DE LUT.

Considerând că este momentul să se alăture şi să lupte pentru o cauză nobilă, aceea de a  sprijini copiii cu rezultate deosebite la învăţătură, jandarmii sătmăreni s-au alăturat acestui proiect în calitate  de voluntari. În felul acesta, jandarmii doresc să sprijine comunitatea nu numai pe timpul executării misiunilor, ci şi în timpul liber.

Aceasta este încă o acţiune desfăşurată de jandarmii sătmăreni pe linia voluntariatului, de-a lungul timpului aceştia participând la: acţiuni în folosul tinerilor cu dizabilităţi, acţiuni destinate copiilor instituţionalizaţi, acţiuni de împădurire a unor suprafeţe (Plantăm fapte bune!), la acţiuni de ecologizare (Let`s do it România!).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.