Ultima actualizare: azi, 10:57
Deputat Kereskényi Gábor
Locale

Deputat Kereskényi Gábor: Primarii, consideraţi o gaşcă de infractori de către ANI

Deputat Kereskényi Gábor

Deputat Kereskényi Gábor

Punerea la zid a 80% din primarii din țară, asupra cărora atârnă pericolul incompatibilității, pentru că reprezintă interesele comunității în structurile societăţilor şi asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară care asigură servicii publice importante, nu este în folosul nimănui.

În cursul săptămânii trecute şi în judeţul Satu Mare 44 de primari din cei 64 au primit înştiinţările că sunt anchetaţi Agenţia Naţională de Integritate. Menţionez că aceşti primari sunt reprezentanţii unităţilor administrative în AGA a S.C. Apaserv Satu Mare S.A, operatorul de apă şi canalizare din judeţ.

Având în vedere că nu este vorba de intrarea aleşilor în structurile firmelor private, ci de acele societăţi care sunt deţinute sută la sută de unităţi administrative care prestează servicii publice importante, considerăm că sunt servite doar interesele personale ale unora care vor să-și treacă în palmares victorii doar de palmares împotriva unor aleși locali. Cine va mai candida pentru primăria unei comune, dacă în schimbul unei indemnizații sub 2.000 de lei sunt declarați incompatibili pentru că apară interesul public?

S-a ajuns în situația în care aleșii locali fug de responsabilitate, refuză să mai semneze actele cu greutate de teama unor instituții care au declanșat o adevărată vânătoare de vrăjitoare. Așa nu facem decât să alungăm specialiștii din administrația publică locală. Vom ajunge în situația în care vor candida la primării doar oportuniștii și fripturiștii.

Aleșii locali potrivit normelor europene, au obligația să reprezinte comunitatea în toate instituțiile și structurile, dacă acest lucru este în interesul comunității, iar potrivit Tratatului de la Nisa directiva europeană primează în fața Legii 161/2003 care definește incompatibilităţile. Ba mai mult, legea este interpretată într-un singur sens și obtuz, aleșii locali fiind privați de a lua deciziile cele mai potrivite pentru comunitate.

Pe de altă parte este foarte grav ca prin aceste practici ale ANI, este afectată și imaginea României, aleșii locali fiind prezentați în presa naţională şi internațională ca fiind corupți.

Situaţia primarilor care ar putea fi în incompatibilitate, trebuie tratată cu soluții instituționale constructive, prin implicarea Parlamentului, Ministerului Justiției și Agenției Naționale de Integritate. Riscăm să lăsam neadministrată întreaga țară. Nu putem trata primarii ca o imensă gașcă de infractori.

 

Kereskényi Gábor
Deputat de Satu Mare

10 comentarii

  1. moscraciun Răspunde

    daca exista lege din 2003 conform careia primarii nu au voie in CA care e problema? Au stiu de lege? au stiut! deci sunt infractori!! in fata plutonului de executie cu ei

  2. Helga Răspunde

    domnule deputat,cum se face ca despre primarii infractori adica care eludeaza legea nu suflati un cuvintel daca sunt de la UDMR???
    cum se face ca ati ales in conducerea udemereului judetean un primar careian care are de 5 ani retinere din salar pentru neplata datoriilor catre stat ca urmare a falimentarii a 4 firme? nici dvs nu considerati ca un primar trebuie sa fie exemplu pentru comunitate si sa isi plateasca darile catre stat? numai cei ce nu sunt primari UDMr au aceste obligatii de plata a impozitelor?
    interesant punct de vedere pentru un deputat din Parlament!
    veniti sa vedeti la Carei cum se gasesc fonduri pentru toate scolile apropiate lui si cele ca vasile lucaciu au geamurile putrezite desi au depus de 2 ani proiecte la primarie dar varna levente nu agreeaza directorii romani…poate va mai ganditi si la o sesizare la consilul discriminarii pe aceasta tema….
    Multumesc.

  3. flacara violeta Răspunde

    Urmaresc de ceva vreme interviurile cu acest personaj,trimis in parlament de satmareni,alaturui de sisi,marian,petric si toti ceilalti politruci usl si udmr! Acest ins critica una-ntruna, pe toata lumea,de parca el a lasat o stacheta ridicata si are pretentii la continuitate!ceea ce ar fi bine,dar noi satmarenii si eu il tin minte cand era viceprimar si nu a facut nimic,dar absolut nimic pt. satmareni,impreuna cu toata echipa udmr-ista cu o majoritate covarsitoare,ajutati si de viitorul usl ca doar prietenii la nevoie se cunosc!Asa ca ciocul mic politrucule,sper ca satmarenii sa se treZESTE si sa nu mai ajungi nici tu,dar nici ceilalti enumerati mai sus sa ne reprezinti!Esti o rusineeee!

  4. vasile Răspunde

    D-l deputat Kereskenyi are perfectă dreptate.

  5. eniko Răspunde

    nu sun t de acord cu domnu. deputat!
    nu este el un exemplu ca sa poate sa vorbeste pentru noi!

  6. ardelean Răspunde

    esti un gunoi cu barbuta

  7. ionica Răspunde

    esti un gunoi cu barbuta

  8. andras b Răspunde

    au ajuns in functi si au crezut ca legea nu mai e pentru ei doar pt muritori de rind sa mearga toti la puscarie si sa construim strazi cu ei si cu banii care iau bagat prin diverse inginerii in buzunare

  9. avram Răspunde

    daca un daputat care ar trebui sa fie un legiuitor sare in apararea infractorilor va dati seama care poate sa fie valoarea lor RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE

  10. udmr Răspunde

    Oare era treaz cand a vorbit? Este unul dintre cei mai betivi asa zisi”politicieni”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.