Ultima actualizare: ieri, 22:30
Sport

Olimpia a bătut ASA Târgu Mureş (FOTO)

olimpia-asa-targu-mures-(4)Olimpia Satu Mare a disputat astăzi, pe teren propriu, meciul etapei a III- a a Ligii a II –a la fotbal. „Galben – albaștrii” s-au impus în fața formației ASA Târgu Mureș cu scorul de 1 – 0.

Prima parte a jocului a fost dominată de formația gazdă, în minutul 6, Bujor a trimis balonul cu capul în brațele lui Viciu, după o centrare a lui Zsiga. Câteva minute mai târziu, același Bujor a reluat mingea cu capul din careu, însă a balonul a trecut puțin pe lângă poartă.

Prima mare ocazie a oaspeților a avut loc în minutul 25 când Buhăescu a profitat de greșeala lui Șuta, dar șutul său din careu a fost prea slab pentru a putea deschide scorul.

În partea a doua a jocului, în minutul 68, Zsiga a șutat de la 30 de metri, însă Viciu a apărat fără probleme, iar în minutul 81 Zsiga a șutat de la 20 de metri, balonul a trecut puțin pe lângă poartă.

În minutul 87, Zsiga i-a centrat la Feier de pe partea stângă, iar acesta din urmă și-a fentat adversarul și a înscris golul care a adus 3 puncte Olimpiei și bucurie celor peste 4000 de suporteri prezenți la stadion.

„Mă bucur că am câștigat. Eu am declarat că noi vom intra în teren cu optimism și vom fi încrezători și am câștigat. Vreau să remarc echipa, deoarece fără grup, fără atitudine nu se poate. Am avut câteva posibilități, dar am înțepat când a trebuit”, a declarat antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik.

„Am promis 12 goluri în acest campionat, iar astăzi a înscris unul dintre acestea. Mă bucur că am reușit să intru aşa bine în teren, mă bucur pentru victorie. Am demonstrat că avem forță și sperăm să o ținem tot așa. Cred că vom avea un cuvânt greu de spus în acest campionat. Vreau să dedic acest gol suporterilor care meci de meci vin în număr foarte mare și ne dau putere și bineînțeles familiei mele”, a declarat autorul golului, Daniel Feier.

Olimpia Satu Mare: Şuta (cpt.) – D. Muntean, Bălău, C. Ene, Iuhas – Molnar (55 Feier), Svarczkopf, Villand, Zsiga – Bujor (86 Micaș), Lemac (82 Kinczel).

 ASA Târgu Mureș: Viciu – Homei (85 Miclea), Heil, Patriche, Szilagyi (cpt.) – Cioinac, Al. Dan – Bumba (33 Roman), Buhaescu, Aniţoiu – Salem (57 Crețu).

 Sursa: FC Olimpia 2010 Satu Mare

Un comentariu

  1. Un suporter satmarean Răspunde

    Felicitari Olimpiei! La un moment dat am cam tremurat pentru rezultat dar pana la urma fotbalul se joaca pe goluri! Felicitari publicului civilizat, mai putin cu mancatul semintelor! Nu stiam ca nu am voie sa introduc un flacon de apa de 0,5 litri si daca este asa, nu ar lipsi sa puna niste afise cu ce este interzis a se introduce in stadion! Hai Olimpia! Am uitat sa spun ca mi-am cumparat ieri un abonament cu 70 de RON dar de la chiosc nu au stiut sa imi spuna ce loc pe scaun am, mi-a spus ca ma vor suna la telefon sa mi-l comunice ceea ce nu s-a intamplat! La stadion am intrebat daca nu este nimeni din staff care sa rezolve problema dar de la politistul comunitar am fost trimis la un om de ordine si inapoi, in stilul romanesc! Astept in continuare sa fiu contactat si sa mi se pastreze scaunul liber daca eu nu vin la meci! Sa devenim mai civilizati si mai educati chiar daca este vorba de fotbal! O sugestie legat de locurile pe scaune:nu se poate da unei persoane din club, schema cu locurile pe scaune si un numar de contact iar pe masura ce omul cumpara abonamentul, in 2-3 minute sa isi stie locul!! E greu?? Sa incercam!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.