Ultima actualizare: azi, 20:35
Locale

Adrian Cozma, blocat de război în Dubai! Sute de români au cerut sprijin consular după atacuri

Adrian Cozma este blocat de război în Dubai! Deputatul sătmărean se afla cu familia în vacanță, în Dubai, când a izbucnit războiul dintre Iran și Israel, informează gândul.ro. Cum toate zborurile înspre și dinspre România au fost închise, acesta nu se mai poate întoarce în țară în următoarele zile.

Bombardamentele i-au surprins pe membrii familiei lui Adrian Cozma. Duminică, aceștia aveau zbor de întoarcere spre România. Deputatul a declarat, pentru dincolodesport.eu, că se află, împreună cu familia sa, într-un demisol, la adăpost.

„Dimineața, când am auzit bombardamente, nu ne-a venit să credem. (…) Câteva rachete au fost interceptate nu departe de hotelul unde suntem noi cazați. Suntem la demisol, au 3 etaje subterane, pentru a ne proteja de eventualele explozii”, a declarat Adrian Cozma, pentru Dincolo de Sport.

Sute de români au cerut sprijin consular după atacuri

Ministrul Afacerilor Externe (MAE), Oana Țoiu, a declarat, la Digi24, că sute de români au cerut sprijin consular după atacurile de sâmbătă din Orientul Mijlociu.

„Avem cereri de sprijin consular. Tocmai am terminat ședința cu ambasadorii și consulii din regiune. În ceea ce privește Doha, în estimarea pe care o avem, bazată pe telefoanele care au fost privite la nivel consular, sunt aproximativ 200 de români în acest moment și aproximativ 20 de minori. Dubai este unul dintre orașele care are un număr mare de zboruri cu România și atunci este un volum mare al cererilor. În acest moment, în Dubai avem peste 500 de persoane înregistrate pe parcursul zilei de astăzi în baza cererilor de asistență consulară. Este posibil în momentul în care sună să prindă linia ocupată. Noi avem șapte colegi care sunt acum dedicați asistenței consulare”, a spus șefa MAE.

Ea face câteva recomandări românilor care se află în zona de conflict.

„Toată lumea are această așteptare de răspuns imediat și înțeleg mai ales în situații de criză și ne cerem scuze că nu putem să facem asta instantaneu. Rugămintea ar fi să revină. O altă soluție este descărcarea aplicației Călătorește informat, este gratuită pentru instalarea pe telefon. În Călătorește informat pot să-și treacă datele de contact și să-și înregistreze călătoria în Dubai, astfel încât să fie mai ușor pentru colegii în momentul în care se eliberează linia telefonică să contacteze înapoi pe cei care s-au înregistrat cu datele de contact”, mai spune ministra.

4 comentarii

  1. Vasy Răspunde

    Ce frumoase excursii! Moldova, USA, Dubai…. pai ce sa zic…. cand vine acasa asteptam un nou scandal ca sa nu i se simta lipsa.

  2. Dacian Feraru Răspunde

    E fain să mergi în Dubai la 500 euro o cameră pe noapte! S-a terminat austeritatea?

  3. gelu Răspunde

    A vrut sa mijloceasca pacea intre USA si Iran,,,,ce stiti voi,,,a fost sageata lui Trump!

  4. c-block Răspunde

    Adi, când ajungi acasă să nu uiți să menționezi că ai înfruntat rachetele iraniene cu pieptul gol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.