Ultima actualizare: azi, 07:36
Naţionale

Divorţul PSD-PNL,o chestiune de timp. Matematica din spatele unei noi majorităţi în Parlament

parlamentul romanieiIn contextul tensiunilor tot mai evidente dintre liderii USL, o noua majoritate politica, ce-i drept fragila, prinde contur atat in Camera Deputatilor, ca si in Senat.

Potrivit unor surse parlamentare este doar o chestiune de timp pana cand se va produce divortul dintre PSD si PNL, iar social-democratii se reorienteaza catre UDMR si catre PPDD.

Social-democratii par a se fi saturat de mariajul cu PNL, ruptura dintre cele doua formatiuni fiind iminenta, sustin surse parlamentare.

Liderii PSD l-au acuzat public, dar si in sedintele interne, pe Crin Antonescu ca face un joc dublu: isi mentine partidul la guvenare – jumatate dintre ministrii fiind liberali – dar in acelasi timp este cel mai vehement contestatar al unor decizii ale Cabinetului Ponta.

Asa ca social-democratii sunt gata sa ii lase in offside pe liberali, asigurandu-si deja majoritatea voturilor la Camera Deputatilor. Iar cei care au ingrosat randurile PSD au fost cei de la PPDD, saptamana de saptamana fiind racolati cate doi – trei alesi.

senat

“O simpla hemoragie si nimic mai mult”, a catalogat Crin Antonescu trecerea in grup a alesilor PPDD la PSD.

“PSD-ul este partea nostra, este trup din trupul nostru, doar stiti … e USL. Problema e ca nici cand ai prea mult sange nu e bine … Adica e o tensiune arteriala prea ridicata, asta ar putea fi un semn de ingrijorare, dar deocamdata 5-6 oameni merg, nu-i problema noastra”, spunea Antonescu.

Dincolo de ironie, PSD si-a asigurat deja majoritatea in Camera, asa ca poate trimite PNL-ul in opozitie. Iar asta s-ar putea intampla chiar de marti, cu ajutorul UDMR, partid aflat in relatii bune cu premierul Ponta, PC si cu votul celor 18 deputati ai minoritatilor nationale.

In noua formula, Guvernul Ponta fara PNL ar avea sustinerea a 221 de deputati, din total de 407.

Liberalii au motive de ingrijorare si pentru ceea ce se intampla la Senat, pentru ca si aici mai multi PPDD-isti au trecut la PSD. In acest moment, social-democratii ar mai avea nevoie de doar doua voturi pentru a putea guverna fara PNL.

parlament

PSD, UDMR, PC au in acest moment 86 de voturi, majoritatea fiind de 88. Surse politice spun insa ca cel putin doi senatori vor mai migra cat de curand la PSD.

Per total, cu ajutorul UDMR si PC, PSD-ul si-a asigurat majoritatea in Parlament, cu 207 voturi din totalul celor 581 de deputati si senatori. Aceleasi surse parlamentare spun ca ruperea USL-ului se va intampla inaintea alegerilor europarlamentare din mai anul viitor sau cel mai tarziu imediat dupa.

Sursa: ProTV

 

8 comentarii

  1. SATMAREAN Răspunde

    Pentru limpezirea scenei politice, trebuie sa aiba loc divortul dintre PSD si PNL! Este o alianta impotriva naturii, iar aceasta trebuie sa-l dispara! PSD-ul e marele castigator, iar PNL-ul va ajunge cel putin pe locul al III-lea, dupa PD-L! Este si normal, cine sapa groapa altuia,pentru PD-L, (PNL-ul)sa cada, intr-un moment de degringolada, in ea. Din pacate, PNL-ul si-a aratat valoare , atat la nivel national, cat sila nivel local. Daca la nivel national am vazut oamenii “valorosi” ai PNL (Antonescu,Chitoiu, Barbu,Vosganian, Silaghi), insa la nivel local trebuie precizat: Stef Adrian, Babut Domuta Dan, Papici, Ardelean Ioan si Ardelean Octavian Radu, Riscau Gheorghe, fam. Marusca, Sulea Claudiu, Zaha Cristian si alti penelisti au aratat fie ca acest partid nu are profesionisti, fie prefera, dupa cum sa se stie, pe cei din familie, prietenii, pupincuristii familiei conducatoare Silaghi-Stef!

  2. Jan Răspunde

    Tare v-ar mai placea sau conveni voua, asa-i? :)))

  3. Anda Răspunde

    Domnul Satmareanul a ți uitat de cel mai prosper deturnator de fonduri europene subprefectul SASU?

  4. demon Răspunde

    mult mult mult prea multi sau ascuns in parlament, din fata legii.
    581 !!! WTF !!!

  5. Lee Marie Răspunde

    Ești în căutarea pentru o foarte rapid
    Împrumut? la un
    rata dobânzii la prețuri accesibile? aveți
    a fost refuzat
    În mod constant de către bănci și alte tipuri de
    financiar
    instituții?
    -Vestea buna este aici! Oferim
    CREDITE variind
    de la $ 1,000.00 la $ 5,000,000.00 Min
    Maxim la 3%
    rata dobânzii pe anularea. contactati-ne
    astăzi la ([email protected])

    INFORMATII PRIMUL necesare sunt:
    Prenume: ………
    Alte nume (s): ……..
    Gen: ………
    Stare civilă: ………
    Contact Adresa: ………
    Cod oraș / postal: ………
    Tara: ………
    Data nașterii: ………
    Suma necesară pentru împrumut: ………
    Împrumut Durata: ………
    Venitul lunar: ………
    Ocupația: ………
    Scopul pentru imprumut: ………
    Casa Telefon: ………
    Telefon mobil: ………
    Cu respect,
    dna Marie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.