Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Tribunalul Satu Mare a suspendat taxa pe botoșei!

Aparat botosei spital satu mareTribunalul Satu Mare a decis la termenul de miercuri suspendarea taxei pe botoșei de la Spitalul Județean Satu Mare până la finalizarea pe fond a contestaţiei depusă de fundaţia FREIES EUROPA WELTANSCHUUND.

Anunţul a fost făcut public de către Președintele Asociației „Satu Mare are suflet”,  Sergiu Băbăşan, pe pagina sa de Facebook.

„Judecătorii Tribunalului Satu Mare au restabilit normalitatea suspendând aplicarea taxei de curățenie de 2 lei la intrarea în Spitalul Județean Satu Mare. HOTĂRÂREA JUSTIȚIEI SĂTMĂRENE ESTE EXECUTORIE de la data pronunțării conform articolului 15 alin. 3 din Legea 554/2004 („Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea.”).
Felicit societatea civilă pentru demersul juridic prin care a obținut suspendarea acestei taxe anormale și abuzive, VOTATĂ ÎNSĂ ÎN UNANIMITATE DE CONSILIERII USL-UDMR-PDL-PPDD.
Solicit cu fermitate domnului Adrian Ștef, consilierilor județeni, să intre în legalitate și să suspende imediat încasarea taxei de curățenie (taxa pe botoșei) astfel cum a dispus Tribunalul Satu Mare”, a scris Băbăşan.

“În temeiul art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004 admite cererea formulată de reclamanta FUNDAŢIA FREIES EUROPA WELTANSCHUUND , împotriva pârâţilor CONSILIUL JUDEŢEAN SATU MARE şi UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEŢUL SATU MARE în sensul că, Dispune suspendarea executării Anexei nr. 5 la HCJ nr. 98/2013 privind introducerea unei taxe de curăţenie de 2 lei/persoană/vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare emisă de Consiliul Judeţean Satu Mare până la până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 4755/83/2013 al Tribunalului Satu Mare. Obligă pârâţii să plătească reclamantei suma de 50 lei cheltuieli de judecată”, se arată în motivarea instanţei. 

11 comentarii

  1. Pop Robert Răspunde

    ft bine a fost o taxa frauduloasa.

  2. satmarean Răspunde

    Offf…acum cu ce se va incalta Brighi lu` Stef?

  3. satmarean Răspunde

    Ce grozavie :)))

  4. Anitas Alexandru Răspunde

    Din nou demonstram ce popor de IDIOTI suntem…. vorba lu' PETRE TUTEA

  5. cris Răspunde

    ar trebui sa se renunte si la Carei la taxa de botosei.

  6. Karst Iosef Wilhelm Răspunde

    cati bani au perceput? cum poate lumea sa recupereze banii perceputi ilegal? se emiteau chitante fiscale? sau astia erau bani negri

  7. botosel Răspunde

    invingator kereskeny !!!!!!!!!!!!!!!stef dupa usa!!!!!

  8. toma Răspunde

    urmeaza stef?

  9. bibi Răspunde

    udemeristii au uitat sa spuna ca la CAREI spitalul aflat in subordinea primariei are de 2 ANI taxa pe botosei!!!!
    sau la UDMR Carei nu se pune????

  10. Lucuti Adrian Răspunde

    Tare cred ca au sa redenumeasca taxa si vom avea din nou acelasi lucru numai cu alt nume 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.