Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Ciprian Gătina a fost condus pe ultimul drum de sute de prieteni. Ultimele aplauze pentru interpret

inmormantare Ciprian Gatina (7)Ciprian Gătina, cunoscutul interpret de muzică de petrecere, a fost înmormântat astăzi, fiind condus pe ultimul drum de familie și sute de prieteni.

Slujba religioasă a avut loc în cimitirul de pe str. Amaţiului, fiind oficiată de un sobor de preoţi. Îndureraţi, cei care l-au cunoscut și îndrăgit pe tânărul interpret l-au aplaudat pentru ultima dată la finalul serviciului religios, după ce a fost auzită piesa acestuia în care îi îndeamnă pe ascultători să se bucure de prieteni atâta vreme cât sunt în viață.

Pe ritmuri de fanfară, sicriul interpretului a fost scos din cimitirul de pe str. Amațiului, și o autoutilitară specializată, însoțită de o coloană de mașini l-au condus până în cimitirul din Doba, unde își va petrece somnul de veci.

Amintim că Ciprian Gătina a decedat duminică într-un accident de circulație petrecut la Doba. Interpretul a pierdut controlul volanului autoturismului pe care îl conducea cu viteză excesivă, a ieșit de pe carosabil a rupt un copac și s-a oprit în șanț. 

37 comentarii

  1. David Cristian Răspunde

    Dumnezeu sa il odihneasca!

  2. Urechian Ionel Remus Răspunde

    dormi in pace suflet bland

  3. Anonim Răspunde

    Dormi in pace maestre!

  4. Carmina Ralu Răspunde

    dormi in pace ciprian

  5. eddy budai Răspunde

    condoleanta familiei Ciprian,, Dumnezeu sa te odihneasca in pace AMIN … pacat ca a mai plecat un suflet bun de langa noi :(:(

  6. Eddy Budai Răspunde

    condoleanta familiei Ciprian,, 🙁

  7. Sorin Valean Răspunde

    Odihneste-te in pace drag prieten 🙁

  8. Cosmin Baber Răspunde

    Bunul Dumnezeu sal odihneasca in pace si,sal duca sus la el

  9. Ramona Iuta Răspunde

    dumnezeu sa-l odihneasca!!!!!!!!!!!

  10. Norbert Fechete Răspunde

    🙁

  11. Roxana Oros Răspunde

    Dumnezeu sa-l ierte !

  12. Olah Viorel Vlad Răspunde

    Să-l ierte Dumnezeu și să îl odihenască în pace în împărăția Lui!!!

  13. Deac Florin Răspunde

    nu o sa uit vorba lui tati cf esti bn dmz sa l odhineasca in pace

  14. Torz Cristian Răspunde

    Sa iti fie tarana usoara dumnezeu sa te ierte prieten bun

  15. feier Răspunde

    sa ai satana usoara 🙁

  16. feier Răspunde

    dormi in pace CIPRIAN GATINA

    :((

  17. Reggiani Eduard Mondoca Răspunde

    dumnezeu sal odihneasca in pace !!! :((((((((

  18. Liberal Răspunde

    Manelizarea a reusit!!! Mai multi oameni(?) decat la inmormantarea lui Vivien…

    • $ Răspunde

      Oare tu ce fel de om esti????!!!?

    • Simona Gules Răspunde

      Nu mai vorbi prostii si lasa-ti-l sa se odihneasca!putin respect pt cei indurerati!Mai taceti odata!chiar asa insensibil esti?e vorba de moartea unei persoane!ce conteaza ce a cantat.iar micuta Vivien va fi si ea acolo in cer,cu ingerii!Dumnezeu sa o odihneasca!Dumnezeu sa te odihneasca,Ciprian!

    • cosmin petrut Răspunde

      Mai Liberal……Tu esti prost sau asta e starea ta naturala?Esti un mare debil daca pui asemenea comenturi aici…E vorba de un om care a murit….Esti si tu vreun inteligent acum,dar si tu tot prost ai sa mori.Fraiere !!!

    • liberal Răspunde

      Quod erat demonstrandum! Manelizarea a reusit! Vreti traducere sau va ajuta Salam (prafuit si ala)?

  19. Pop Ioan Răspunde

    A plecat un “smecher”.Cu un iresponsabil mai putin pe sosea.Pa…

    • Simona Gules Răspunde

      Lasa-ti-l sa se odihneasca in pace.macar ar trebui un pic de respect pt durerea familiei,a prietenilor si a cunoscutilor.daca era un membru al fam tale?trebuie sa si gandim cand zicem sau scriem ceva. Asa fost sa se intample!Dormi in pace ,Ciprian!

    • Cosmin Petrut Răspunde

      Si ai ramas tu sa observi asta .Mare destept esti…:(

  20. mihai Răspunde

    Cine l-a pus sa conduca cu viteza aia? Daca cel din dreapta murea,familia acestuia mai zicea sa se odihneasca in pace? Daca in urma pierderii controlului intra pe contrasens si lovea un microbuz cu copii,o familie care isi vede de drum..etc? Mai sarea lumea cu condoleante dupa ce omora 3-4 oameni nevinovati?? Hai…sa fim seriosi..mandria si prostia se plateste. Bine ca a fost doar el care a platit pt propria prostie si nu a dus cu el in pamant pe altii. Imi pare rau..dar nu pot avea mila pt situatii de genu. Si-a facut-o cu mana lui..asemenea unui sinucigas..

    • Cosmin Petrut Răspunde

      Si pe cine a omorat mah ca vi tu cu daca si cu parca?Sau ne crezi prosti?Pagina asta este pentru condoleante nu pt altceva…..:((

      • ovidiu Răspunde

        Este o pagina libera nu rubrica de condoleante…si in plus fam este indurerata..s-A dus un fiu iubit nepot unchi samd dar sa nu uitam de ce?viteza mare…si-a facut-o sg…bine ca nu a dus si pe altul sau altii…pacat ca z-a dus…rip

    • romina vaida Răspunde

      Asa i-a fost dat sa moara ,nu neaparat de ce a condus cu viteza”desteptule”(mihai)…cam redus gandesti,doar nu vroia el sa se omoare!!! chiar daca mureau si alte persoane in accident nu cred ca altii aveau sange atat de rece ca si tine sa nu fie indurerati,sa se apuce de comentat aiurea!Dormi in pace Ciprian Gatina!….si cei care au de comentat la adresa lui ar face mai bine sa se abtina si sa il lase sa se odihneasca in pace!

  21. Adriana Fechete Răspunde

    dumnezeu sa-l aiba-n paza si sa speram ca incanta urechile ingerilor acolo in ceruri asa cum ne incanta pe noi aici pe pamant!d-zeu sa-l ierte

  22. Claudinho Pacurar Răspunde

    Dumnezeu sa-l odihneasca!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.