Ultima actualizare: azi, 17:24
Locale

FOTO. Ceremonie la Satu Mare, la 107 ani de la intrarea Armatei Române în oraș

Astăzi, 19 aprilie 2026, la Satu Mare a avut loc un ceremonial militar și religios dedicat împlinirii a 107 ani de la intrarea Armatei Române în municipiu, moment istoric care a marcat instaurarea administrației românești în această zonă. Evenimentul s-a desfășurat în Parcul Central, la Monumentul Eroului Necunoscut, în prezența oficialităților și a cetățenilor.

În cadrul ceremoniei, subprefectul județului Satu Mare, Ioan Tibil, a transmis un mesaj în care a subliniat importanța istorică a zilei de 19 aprilie 1919, când orașul a intrat într-o nouă etapă, caracterizată de stabilitate și afirmarea administrației românești.

Acesta a amintit că ofensiva Armatei Române pentru eliberarea județului a început la 16 aprilie 1919, iar lupte importante au avut loc inclusiv la Hodod, întreg județul fiind eliberat până în 20 aprilie. Totodată, a evocat momentul simbolic în care avocatul Ilie Carol Barbul a întâmpinat trupele române pe podul peste Someș, pregătind intrarea acestora în oraș sub conducerea generalului Lascăr Davidoglu.

În discursul său, Ioan Tibil a evidențiat semnificația profundă a acestui moment pentru comunitatea locală, citând inclusiv mărturia lui Augustin Ferențiu, primul primar român al orașului, care descria acea zi ca pe o „înviere a neamului românesc”.

Subprefectul a punctat și rolul administrației românești instaurate ulterior, menționând că aceasta a devenit oficială în 27 aprilie 1919, odată cu numirea primului prefect român și reorganizarea conducerii locale.

În partea finală a mesajului, Ioan Tibil a făcut apel la unitate și responsabilitate în comunitate, subliniind că dezvoltarea Sătmarului de astăzi se bazează pe contribuția tuturor cetățenilor, indiferent de etnie sau profesie. Acesta a transmis că respectul față de înaintași se arată prin implicare, muncă și grijă față de comunitate.

„Monumentul în fața căruia ne-am adunat este un simbol al sacrificiului, al curajului și al datoriei față de țară. Libertatea și unitatea sunt valori care trebuie apărate de fiecare generație”, a transmis subprefectul.

Ceremonia s-a încheiat cu un omagiu adus eroilor și cu mesajul de recunoștință față de Armata Română și față de cei care au contribuit la parcursul istoric al României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.