Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Careienii au sărbătorit Halloween Party 2013 (FOTO)

halloween carei (3)Marţi, 29 octombrie 2013, începând cu ora 18.30 pe platoul din faţa monumentului Ostaşului Român din Carei a avut loc „Halloween Party 2013”, eveniment organizat de Centrul Cultural Carei şi Direcţia de Cultură şi Sport a municipiului Carei.

          Înaintea petrecerii de Halloween, cei prezenţi au putut participa la târgul de adopţii de căţei, organizat de asociaţia Puffi. Căţeii au fost îmbrăcaţi în hăinuţe speciale, realizate pentru „Halloween Party” şi au defilat preţ de câteva minute, spre bucuria celor mici.

          Participanţii la Halloween Party, în număr foarte numeros, au venit cu toată familia, costumaţi şi mascaţi în cele mai inedite moduri. În mulţime puteai admira vrăjitoare, zâne, vampiri, îngeraşi chiar şi animăluţe ciudate sau personaje din desene animate. De la prichindei până la bunici, toată lumea s-a distrat pe cinste şi a participat la concursurile „Cel mai frumos dovleac”, „Cel mai înfricoşător costum” şi la celelalte surprize puse la dispoziţie de organizatori.

          Fetele de la Magic Dance, pregătite de Raluca Păvăluc, au susţinut un moment de dans pe piesa „Thriller”, după care toţi participanţii au fost invitaţi sa danseze câteva minute.

          Parada costumelor de Halloween şi defilarea cu lanterne în centrul municipiului Carei a avut loc în jurul orei 20.30 şi a pus capăt manifestărilor organizate în acest an cu ocazia sărbătorii de „Halloween”.

          Prezentatorii evenimentului au fost Sebastian Fogaş şi Kiss Zita.

Sursa: Bogdan Georgescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.