Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Alimentele comunitare vor fi distribuite începând de luni, 4 noiembrie

adrian balaj dorel coicaPrimarul Dorel Coica şi șeful Biroului Prestaţii Sociale din cadrul SPAS, Adrian Bălaj, au anunțat astăzi într-o conferinţă de presă că de luni, 4 noiembrie, începe distribuirea alimentelor oferite de Uniunea Europeană persoanelor cu nevoiaşe.

Ajutoarele vor fi distribuite în acelaşi loc, pe aleea Jiului, unde vor fi două ghişee. Pentru a evita îmbulzeala, în fiecare dimineaţa se vor distribui 200 de numere de ordine. Programul de distribuire este de Luni – Joi, între orele 8:30 – 14:00 şi Vineri – 8:30 – 13:00.

Cei care nu sunt trecuţi pe liste şi se consideră îndreptăţiţi se pot adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, urmând să fie înscrişi pe listele suplimentare.

Bălaj a declarat, tot astăzi, în şedinţa Comisiei privind Incluziunea socială de pe lângă Instituţia Prefectului, că acest proces va fi îngreunat din cauza numărului redus de personal. Doar în acest an au plecat din instituţie 11 persoane şi nu a fost nici un nou angajat.

Pe liste sunt trecute 6.296 de persoane, greutatea totală a alimentelor fiind de 32,6 kg. Trebuie precizat faptul că din pachete va lipsi mierea, deoarece sunt anumite suspiciuni cu privire la compoziţia produsului.

Lista alimentelor comunitare pe care trebuie să o ridice un beneficiar este: făină albă – 15 kg, făină de mălai – 8 kg, paste făinoase –0,5 kg, ulei – 5 l, roșii în suc propriu – 0, 800 kg, zacuscă – 0, 400 kg, conservă de carne porc – 0,900 (3 buc.), zahăr – 2 kg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.