Ultima actualizare: azi, 21:33
Locale

VIDEO. Zeci de apartamente noi se construiesc în Livada: primăria vrea să sprijine tinerii și să aducă specialiști în comunitate

Vești bune pentru locuitorii din Livada. Administrația locală pregătește construirea unui ansamblu de 24 de locuințe destinate tinerilor din oraș, dar și specialiștilor care ar putea alege să lucreze în comunitate, precum medici sau ingineri.

Primarul orașului Livada, Piricsi Artur, a declarat, pentru PortalSM, că proiectul va fi realizat pe un teren de aproximativ 3.900 de metri pătrați și are ca scop atât sprijinirea tinerilor care nu au posibilitatea de a-și cumpăra sau închiria o locuință separată, cât și atragerea de profesioniști necesari dezvoltării orașului.

,,Pe o suprafață care are undeva la 3.900 de metri pătrați se vor construi 24 de locuințe de serviciu sau locuințe pentru tineri, locuințe pe care vrem să le distribuim prin hotărârea Consiliului Local pentru tineri din localitate care nu au posibilitatea de a avea locuință separată sau să încercăm să aducem ingineri, medici pentru a avea continuitate în dezvoltarea localității”, spune primarul Piricsi Artur.

Potrivit edilului, locuințele vor putea fi repartizate prin decizie a Consiliului Local, iar criteriile exacte urmează să fie stabilite ulterior. În acest moment, autoritățile așteaptă clarificările necesare, având în vedere că proiectul este realizat în baza unei hotărâri de Guvern, care lasă administrației locale posibilitatea de a decide modalitatea de atribuire.

,,Nu avem încă specificări clare pentru a repartiza aceste locuințe, având în vedere că este o hotărâre de Guvern, dar în principiu și hotărârea de Guvern dă posibilitatea Consiliului Local să decidă prin ce criterii o să dea aceste locuințe. Așteptăm ca după construirea acestor locuințe să fie o hotărâre de Consiliu Local prin care vom clarifica criteriile de acordare și o să acordăm aceste locuințe pentru cei interesați”, a mai transmis primarul orașului Livada.

Din cele 24 de unități locative planificate, patru vor fi garsoniere, 16 vor fi apartamente cu două camere, iar alte patru apartamente vor avea trei camere.

@portalsm

Zeci de apartamente noi se construiesc în Livada: primăria vrea să sprijine tinerii și să aducă specialiști în comunitate

♬ sunet original – portalsm – portalsm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.