Voie bună, concerte și experiențe în Grădina Romei. Sâmbătă, cea de-a doua zi a celei de-a XIX-a ediții Weekend în Familie a adus mii de sătmăreni în Grădina Romei, cu un program care a îmbinat spectacolele pentru copii, tradițiile culinare și muzica live. Evenimentul continuă și duminică, 24 mai, cu un semimaraton, spectacole de păpuși și concerte susținute de DreamFlow și Keresztes Ildikó.
Sâmbătă, încă de la primele ore ale dimineții, atmosfera vibrantă a umplut Grădina Romei în cea de-a doua zi a celei de-a XIX-a ediții Weekend în Familie. Toți cei interesați au fost așteptați pe tot parcursul zilei cu programe variate, spectacole pentru copii, evenimente comunitare, experiențe gastronomice și concerte, în cadrul celui mai prietenos eveniment pentru familii din Satu Mare.
Ziua a început cu o spectaculoasă paradă pe picioroange: sub conducerea Companiei pe Picioroange Garagulya, fanfară, majorete, copii și familii au pornitde la Teatrul de Nord până la Grădina Romei, creând una dintre cele mai vesele atmosfere ale weekendului. Trupa a continuat apoi să capteze atenția publicul în fața scenei principale cu un spectacol interactiv de comedie de târg.
Încă de dimineață, copiii au avut parte de numeroase activități. Spectacolul interactiv „Mama Holle” al Teatrului de Păpuși Völgyhajó a umplut spațiul din fața scenei principale, în timp ce la concursul „Șapte probe” cei mici și-au putut testa abilitățile prin provocări distractive. Pe parcursul zilei, un interes deosebit l-au stârnit și activitățile de Rusalii ale Serviciului de Ajutor Maltez, unde copiii au participat la programe creative și comunitare.
Încă de la orele dimineții a început și concursul de gătit gulaș la ceaun, unde echipele au încercat să impresioneze juriul cu rețete proprii și gusturi speciale. Grădina Romei s-a umplut rapid de mirosul delicios al gulașurilor, iar gătitul comunitar plin de voie bună s-a dovedit din nou unul dintre cele mai populare programe ale evenimentului.
Pe tot parcursul zilei, un mare interes a fost îndreptat și către programele Insula Facilitatorilor Rurali Partium. În cadrul inițiativei „Satul mic în Satu Mare”, vizitatorii au putut descoperi tradițiile vieții rurale: colț de mângâiat animale, curte tradițională, demonstrații de apicultură, modelare de paste, precum și ateliere de grădinărit și meșteșuguri. Târgul produselor locale a fost de asemenea deschis pe parcursul întregii zile, producători locali oferindu-și bunurile spre degustare și vânzare.
Pentru iubitorii de câini au fost pregătite programe speciale: Bad Dog School a adus un traseu de agilitate, demonstrații de dresaj, sesiuni foto și prezentări tematice, în timp ce Asociația Free Life a sosit cu pui de câine disponibili pentru adopție.
Un moment special al după-amiezii a fost emisiunea de quiz familial Ciobăn-AS năzdrăvan din Grădina Berii. Programul interactiv, plin de bună dispoziție, realizat de Kovács Zsolt (maestru de quiz) și muzicianul Fehér Róbert, i-a implicat deopotrivă pe cei mici și pe cei mari.
Seara a fost din nou dedicată muzicii. Primii care au urcat pe scenă a fost formația Dupla KáVé, care a creat o adevărată atmosferă de petrecere cu hiturile lor cunoscute și stilul apropiat de public. Capul de afiș al serii, Mehringer, a deschis seara cu un concert energic. Artistul tânăr a transformat rapid spațiul din fața scenei într-un adevărat festival prin melodiile sale directe și interpretarea plină de energie.
Cea de-a XIX-a ediție Weekendului Familie continuă și duminică cu un program bogat: provocare de semimaraton, spectacole de păpuși,, programe pentru câini, activități pentru copii, precum și concerte DreamFlow și Keresztes Ildikó, toate în Grădina Romei.
Duminică, 24 mai
08.00 Provocare semimaraton – adunare de la ora 7.30 la Podul Prieteniei. Organizator: Academia de Fotbal Partium
Se pot parcurge şi distanţe mai scurte, nu doar cea de semimaraton (21,1 km). Cei dornici vor avea posibilitatea de participa la curse de 5, 10 sau 15 km. Organizatorii asigură la fiecare 2,5 km câte un checkpoint, loc de odihnă şi de hidratare. Înregistrările se fac prin completarea formularului următor: https://docs.google.com/document/d/1okuSBI1aqIASu0mZrPih9B-UESsySJrGKlW1miO-V64/edit?tab=t.0
10.00-14.00 Alegerea Craiului de Rusalii – eveniment organizat de AsociaţiaBorókagyökér
Scena mare – Grădina Romei
10:00 – Madzag Jankó şi Nyúl Dani – Trupa de Păpuşari Kacagó
Din creionul povestitorului Pál Korcsmáros prinde viață băiețelul slăbuț și neîndemânatic, Jankó Madzag, care, la îndemnul prietenilor săi, pornește într-o drumeție. Pe drum, însă, adoarme, iar în visul său apare un uriaș adevărat. Uriașul îi promite obiecte magice, dacă trece probele, iar cu aceste obiecte ar putea învinge chiar și un urs la lupte. Jankó Madzag începe să mănânce mâncare sănătoasă și se înscrie la antrenamentele de gimnastică ale lui Dani Nyúl. Spre bucuria prietenilor săi și a întregii familii Nyúl, el devine mai puternic și ajunge cel mai agil și mai puternic băiat din cartier. Spectacolul interactiv și vesel este recomandat celor mai mici.
11:00 – Doar o dată fuse târg de câini la Buda – Trupa de Păpuşari Kacagó
Piesa interactivă de păpuși a Teatrului de Păpuși „Kacagó”, intitulată Doar o dată fuse târg de câini la Buda, preia povestea regelui Matia, făcător de dreptate, cu costume și muzică de epocă. Piesa prezintă rivalitatea dintre regele Matia și gospodarul înstărit dar lacom, la finalul căreia regele, ajutat de câinele Morzsa, îi dă o lecție personajului arogant. Piesa Teatrului de Păpuși Kacagó este recomandată copiilor de vârstă preșcolară și din clasele mici.
12.00 Ariciul care tânjea după iubire – în interpretarea Trupei de Păpuși Csodavilág
Trupa de Păpuși Csodavilág este un grup de teatru de păpuși format din cadre didactice, înființat la sfârșitul anului 2025. Trupa este alcătuită din educatoare și îngrijitoare de copii mici care lucrează la grădinița și creșa Liceului Reformat din Satu Mare și care, prin spectacolele lor, sădesc semințele credinței în sufletele preșcolarilor și școlarilor mici. Ei pregătesc fiecare spectacol cu multă dragoste. Cu ajutorul Asociației Noua Speranță, vestesc Cuvântul lui Dumnezeu în grădinițele și școlile din județul Satu Mare și din județele învecinate.
17.00 Spectacol susţinut de corul Clubului Pensionarilor Prietenia
18.30 Concert Dreamflow
Formaţia DreamFlow din Reghin înființată în mai 2020 a câștigat de atunci numeroase premii, fiind recunoscută în cadrul diverselor emisiuni pentru talente. Una dintre perioadele cele mai de succes din cariera lor a fost anul 2023, când a apărut single-ul lor intitulat „Bújjunk a Hold mögé” (Să ne ascundem după Lună) și au compus imnurile Festivalului KULT și ale postului de radio Paprika. În plus, au urcat de mai multe ori pe scenă în Transilvania și Ungaria, ca invitați ai BagossyBrothers Company. De-a lungul carierei lor, au cântat, printre altele, la festivaluri renumite precum Vibe, Tusványos, Tabakó, Double Rise, Sic Feszt etc.
21.00 Concert Ildikó Keresztes
În semn de recunoaștere a performanțelor sale de înaltă calitate artistică, de o polivalenţă remarcabilă, artista a fost distinsă cu Crucea de Cavaler a Ordinului de Merit al Ungariei, ea deține două premii eMeRTon și premiul Máté Péter. Vocea sa profundă şi uşor răguşită, stilul ei de interpretare sincer vrăjesc imediat publicul, indiferent dacă o ascultăm cântând pop sau blues-rock. Pe lângă concertele, rolurile sale teatrale și aparițiile la emisiuni televizate, participă în mod regulat la evenimente caritabile, fiind cunoscută şi pentru devotamentul ei faţă de protecția animalelor. În sufletul său, ea a rămas mereu ardeleancă: rădăcinile sale puternice, credința și setul ei de valori îi definesc întreaga activitate.
Grădină de bere
10.00 Atmosferă chill-zone cu beri bine răcite
12:00 Eu şi animalul meu preferat – concurs de desen în 3 categorii: copii preşcolari și din clasa pregătitoare, elevii din clasele I-III, respectiv IV-VI. Înscrierea se face pe bază de înregistrare. Vă puteți înscrie la adresa de e-mail [email protected] sau prin mesaj privat pe pagina de Facebook a Organizaţiei Judeţene de Femei a UDMR Satu Mare.
Sala de sport a Liceului Reformat
17.00 Aerobic cu Attila Katus
Attila Katus este antrenor personal, consultant în stil de viață și sportiv campion mondial și european. Între 1993 și 2001 a concurat la aerobic sportiv, între 1994 și 2001, ca membru al lotului național al Ungariei, în categoria trio, în formaţia PécsiSasok, a câştigat campionatul mondial de șase ori, de două ori a devenit campion european, dar a câștigat şi Jocurile Mondiale, organizate o dată la patru ani. Cariera sa a fost recunoscută prin numeroase distincții prestigioase. De această dată, Attila Katus oferă un antrenament de aerobic de 45 de minute pentru cei care doresc să intre în formă, momentul sportiv fiind completat cu sfaturi despre stilul de viață și prezentarea unor produse.
Programe permanente:
Insula Facilitatorilor Rurali Partium :
Satul mic la Satu Mare organizat de Reţeaua Facilitatorilor Rurali Partium
10.00 La mângâiat animăluțe – organizat cu implicarea Asociaţiei Crescătorilor de Animale Mici din Satu Mare
10.00 Curte ţărănească tradiţională
10.00 – 20.00 Târgul produselor sătmărene – organizat de Asociaţia pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană
Colţul micilor horticultori – workshop de plantare şi de meşteşuguri pentru copii.
Expoziţie foto – Valorile vinicole ale judeţului Satu Mare prin arta fotografiei – organizată în cooperare cu Clubul Foto Vénig László.
10:00 – 18:00 Plimbări cu caleaşca
14:00 – 18:00 Forme spectaculoase din aluat – Prezentare interactivă: descoperă arta brutăriei de pâini şi covrigi cu Brutăria Péli
16:30 – Colţul apicultorului – Fă cunoştinţă cu lumea albinelor printr-un stup special, de prezentare.
11.00 Programe de Rusalii la Serviciul de Ajutor Maltez.
11.00 Programe de dresaj canin organizate de Bad Dog School
12:00 – loc de joacă/poligon pentru câini – deschis toată ziua
12:30 – proiecţii tematice despre dresaj, cosmetică canină, jocuri de antrenament
13:00 – fotografiere câine-stăpân
14:00 – JIM&GIO cosmetică canină, prezentare informativă despre cosmetica şiîngrijirea câinilor
15:00 – Concurs de frumuseţe câini hobby, arbitri: Ágnes Antal şi István Antal
16:00 – Gală de prezentare – evoluţia câinilor campioni din Satu Mare
16:00 – concurs de refuzarea hranei pentru câini
14.00 Concurs de şah pentru seniori
Insula Boróka – organizată de Asociaţia Borókagyökér
Lumea diversă a meşteşugurilor îşi aşteaptă şi în acest an vizitatorii mici şi mari pe Insula Boróka, unde vor putea întâlni jocuri populare distractive – orice generaţieîşi va găsi ceva pe plac.










