Ultima actualizare: azi, 13:10
Locale

VIDEO. Protest la Finanțe și ANAF. Activitatea este suspendată în Satu Mare

A început protestul angajaților din Finanțe și ANAF, iar activitatea este suspendată astăzi, joi, 4 iunie 2026, și în municipiul Satu Mare. Acțiunea are loc la nivel național, între orele 08:00 și 16:00, fiind organizată de Federația Națională a Sindicatelor Finanțiștilor SED LEX.

La nivel național, protestul reunește peste 14.000 dintre cei 17.900 de membri ai federației, nemulțumiți de proiectul noii legi a salarizării. Sindicaliștii susțin că documentul ar putea duce la scăderi salariale cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei lunar.

Acțiunea se desfășoară sub deviza „Revolta pentru demnitate”, fiind descrisă de organizația sindicală drept un semnal național privind situația angajaților din sistemul fiscal.

În municipiul Satu Mare, sătmărenii care au de rezolvat probleme la instituțiile fiscale pot întâmpina întârzieri în procesarea declarațiilor fiscale, eliberarea documentelor, soluționarea solicitărilor sau desfășurarea controalelor. Activitatea ar urma să fie afectată pe durata întregului program anunțat de protest.

Potrivit liderilor sindicali, birourile goale din unitățile fiscale reprezintă forma prin care angajații răspund modului în care sunt poziționați în proiectul legii salarizării.

„Birourile goale din cadrul unităților fiscale orășenești, municipale, administrațiilor județene și direcțiilor regionale ale finanțelor publice reprezintă forma de a răspunde poziționării noastre în proiectul legii salarizării la coeficientul 2 din 8. Din respect pentru cetățeni, au fost asigurate unele servicii urgente”, a declarat Daniel Chiș, lider sindical Satu Mare.

Sindicaliștii spun că protestul este o reacție directă la riscul diminuării veniturilor angajaților din sistem.

Măsurile extreme cer soluții extreme. Vorbim despre o scădere de 2.000-4.000 de lei brut, după diminuările suportate deja anul trecut”, transmit reprezentanții sindicali.

Federația Finanțiștilor solicită crearea unei grile distincte pentru angajații Ministerului Finanțelor și ANAF, introducerea unui statut profesional specific și corelarea salariilor cu nivelul de responsabilitate, incompatibilități și complexitatea muncii.

Reprezentanții sindicali susțin că activitatea fiscală are un rol esențial pentru bugetul de stat, de la administrarea veniturilor până la controlul și combaterea evaziunii fiscale. În opinia acestora, aceste atribuții trebuie reflectate corespunzător în sistemul de salarizare.

Angajații din Finanțe și ANAF cer respectarea acordurilor negociate anterior cu Guvernul și avertizează că protestele ar putea continua dacă revendicările nu vor fi luate în considerare.

@portalsm

Protest la Finanțe și ANAF. Activitatea este suspendată în Satu Mare. #stiri #satumare #szatmarnemeti #protest #anaf

♬ original sound – portalsm – portalsm

4 comentarii

  1. De aici fiecare înțelege ce vrea Răspunde

    Zău? Că nu prea se cunoaște. Zici că e o zi normală de lucru la ei! Adică lucrează din părți, când au chef!🥴😵‍💫🤔😲😭

  2. radical2 Răspunde

    Daca pleaca din nemultumiti si sunt posturi disponibile. Vor fi anuntate sau trebuie sa urmarim pe site? Sau care este procedura daca ne intereseaza? Ma astept ca aceste nemultumiri sa se lase si cu cateva plecari…

  3. radical2 Răspunde

    Cetatenii trebuie sa stie ca pot sta linistiti daca problemele lor nu sunt solutionate din vina angajatilor/institutiei (Finante/ANAF). Vinovatia este ori a angajatului , ori a institutiei, ori ambii. Nicidecum nu este vinovat cetateanul pentru intarzieri. Asta e un aspect foarte important de stiut de catre fiecare cetatean. Instituia trebuie sa mentina cadrul normal pentru solutionarea problemelor cetatenilor. Angajatul sa respecte procedurile de lucru. Restul sunt povesti.

  4. privat Răspunde

    Mars la lucru! Recuperati TVA-l de la datornici. Opriti evaziunea fiscala! Confiscarea averilor celor prinsi cu spaga!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.