Roland Nicholas Cornoc, absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, promoția 2022, a fost desemnat șef de promoție al generației 2026 a Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, specializarea Calculatoare și Tehnologia Informației. A încheiat cei patru ani de studiu cu media generală 10, după ce a obținut nota maximă la toate examenele susținute.
Pe parcursul facultății, Roland s-a remarcat și printr-un palmares competițional impresionant în matematică: două medalii de aur la Olimpiada Sud-Est Europeană pentru Studenți (SEEMOUS), locul I la Concursul Național „Traian Lalescu” în 2023 și o mențiune la aceeași competiție în 2024.
Fratele său geamăn, Darius Andrei Cornoc, absolvent al aceleiași facultăți, s-a clasat între primii trei absolvenți ai promoției. Ambii au fost admiși la programul de Master în Computer Science al ETH Zurich, unul dintre cele mai prestigioase institute tehnice din lume.
Mesajul transmis de Colegiul Național ,,Mihai Eminescu Satu Mare”:
Suntem deosebit de mândri să anunțăm că Roland Nicholas Cornoc, absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, promoția 2022, a fost desemnat șef de promoție al generației 2026 a Facultății de Automatică și Calculatoare, specializarea Calculatoare și Tehnologia Informației (în limba engleză), din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Roland a încheiat studiile universitare cu media generală 10, remarcându-se pe parcursul celor patru ani prin rezultate academice de excepție și printr-o activitate competițională impresionantă în domeniul matematicii. Printre cele mai importante distincții obținute se numără:
* Medalie de Aur la Olimpiada Sud-Est Europeană pentru Studenți (SEEMOUS), Struga, Macedonia de Nord – martie 2023;
* Medalie de Aur la Olimpiada Sud-Est Europeană pentru Studenți (SEEMOUS), Iași, România – aprilie 2024;
* Locul I la Concursul Național de Matematică „Traian Lalescu” – mai 2023;
* Mențiune la Concursul Național de Matematică „Traian Lalescu” – mai 2024.
Parcursul său către excelență a început încă din anii de gimnaziu și a continuat pe durata studiilor liceale, când s-a remarcat prin rezultate deosebite la Olimpiada Națională de Matematică, Concursul Interjudețean de Matematică și Informatică „Grigore Moisil” și la numeroase alte competiții școlare.
În cei patru ani de studiu la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Roland a obținut nota maximă la toate examenele susținute. De asemenea, fratele său geamăn, Darius Andrei Cornoc, absolvent al aceleiași facultăți, a finalizat studiile universitare clasându-se între primii trei absolvenți ai promoției.
Cei doi au fost apreciați nu doar pentru performanțele academice remarcabile, ci și pentru seriozitate, perseverență, implicare și pasiunea lor pentru domeniile STEAM.
Roland și Darius au fost admiși la programul de Master în Computer Science din cadrul Institutului Federal Elvețian de Tehnologie din Zurich (ETH Zurich), Elveția, pentru o perioadă de doi ani.
Reușita lor reprezintă o confirmare a valorii educației și a potențialului elevilor Colegiului Național „Mihai Eminescu” Satu Mare, demonstrând că excelența se construiește prin muncă, dedicare și consecvență.
Îi felicităm pe Roland Nicholas Cornoc și Darius Andrei Cornoc pentru aceste rezultate deosebite și le dorim mult succes în continuarea parcursului profesional și academic!

Felicitări. Dar nici pe ăștia nu o să-i mai vedem acasă decât în vacanțe. Păi ce să facă aici, ce le poate oferi statul sau firmele ca și job? Acum sincer. În paranteză cunosc nu un tânăr care după studii lucrează afară in niște domenii la care nici nu pot visa alții. Cum e fata aia care lucrează la CERN la Geneva de exemplu dar mai știu și alte cazuri. Inclusiv unul care chiar în Zürich lucrează după master. Bravo lor!