Ultima actualizare: azi, 14:19
bani falsi
Locale

FOTO. Bărbați prinși cu peste 400.000 de euro falși la Satu Mare

Bărbați prinși cu peste 400.000 de euro falși la Satu Mare. La data de 7 iunie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare au prins în flagrant delict, în municipiul Satu Mare, doi bărbați, de 43 și 44 de ani, ambii din municipiul Oradea, în timp ce ar fi încercat să comercializeze 99.500 de euro, din cupiură de 500 de euro contrafăcuți, precum și 1.000 de franci elvețieni contrafăcuți.

De asemenea, polițiștii au descoperit în autoturismul unuia dintre bărbați și 404.000 de euro, formați din bancnote contrafăcute din cupiură de 500 de euro.

Ulterior, sub directa coordonare a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, polițiștii au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Oradea, la adresele persoanelor vizate.

La data de 7 iunie a.c., cei doi bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore, urmând că astăzi, 8 iunie, să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul criminaliștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație de valori falsificate.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

bani falsi