Ultima actualizare: azi, 17:22
Locale

Peste 500 de copii și tineri din șapte județe participă la Festivalul de Folclor de la Tășnad

Tășnadul găzduiește în acest weekend cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Interjudețean de Folclor „Dragu-mi-i cântu’ și jocu’”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate tradițiilor și culturii populare din județul Satu Mare.

La deschiderea ediției jubiliare a participat și președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, la invitația primarului orașului Tășnad, Adrian Farcău. Evenimentul a debutat cu impresionanta paradă a portului popular, un moment devenit emblematic pentru festival și care a adunat sute de participanți îmbrăcați în costume tradiționale.

Potrivit organizatorilor, peste 500 de copii și tineri, alături de ansambluri folclorice, grupuri și soliști din șapte județe ale țării – Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Bihor, Suceava, Sălaj și Cluj – participă la manifestarea care se desfășoară pe parcursul a două zile.

„Dragu-mi-i cântu’ și jocu’” a ajuns în acest an la ediția cu numărul 25, confirmându-și statutul de eveniment de referință pentru promovarea și conservarea folclorului românesc. Programul include spectacole folclorice, momente artistice susținute de tineri interpreți și ansambluri din mai multe zone ale țării, dar și recitaluri speciale.

Unul dintre cele mai așteptate momente ale festivalului este recitalul artistei Paula Hriscu, apreciată pentru autenticitatea și sensibilitatea cu care promovează valorile muzicii populare românești.

Cu această ocazie, Mircea Govor a felicitat administrația locală, organizatorii, instructorii, părinții și toți cei implicați în organizarea festivalului, subliniind că cele 25 de ediții reprezintă dovada implicării comunității în păstrarea și transmiterea tradițiilor către noile generații.

„Douăzeci și cinci de ediții reprezintă dovada că atunci când există pasiune, implicare și respect pentru comunitate, tradițiile continuă să fie prețuite și transmise mai departe”, a transmis Mircea Govor.

Festivalul continuă și în zilele următoare, iar organizatorii îi invită pe sătmăreni să participe la eveniment și să susțină tinerii care duc mai departe moștenirea culturală românească.

3 comentarii

  1. Nea Mirciea Răspunde

    Mam dus pa mina la fratele Adrian ca doar io lam pus pa lista, stii ce zic. Am luato si pa secretara mea care ii si pa post die asistienta medcala, ma ajuta sa iau pastilele de cap. Nui usor sa fii bo$$u basinosilor

  2. Mircea Borfașu Răspunde

    Ați auzit fraților cum citește acest analfabet mesajul, pe care nu el l-a scris, mai bine rămânea acasă, decât să se facă de rușine și în Tășnad cu fața aia de excroc ordinar.

  3. c-block Răspunde

    Iarăși. O inițiativă frumoasă umbrită de prezența sforăitoare a politichenilor. Govor ca Govor că măcar el se trage din zonă dar tanti aia pesedistă cu imprimeu de pseudoleopard oare la ce s-a gândit când s-a înțolit în halul ăsta fără de hal? Chiar nu s-a găsit nimeni prin preajmă ca să-i explice? Geanta de geantă văd că s-a “pierdut” strategic pe parcurs.😉 Oare i s-a aprins becul câ e singura îmbrăcată așa?🤔🥴 No vedeți cam asta înseamnă pentru politic p@limea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.