Ultima actualizare: azi, 10:57
Locale

Au pornit trenurile Soarelui! Legături directe din Satu Mare către litoral până în septembrie

CFR Călători a lansat, din noaptea de vineri spre sâmbătă, programul estival „Trenurile Soarelui” 2026, care asigură, până la începutul lunii septembrie, legături directe din mai multe orașe ale țării spre litoralul Mării Negre.

Potrivit companiei, în perioada 12/13 iunie – 6/7 septembrie, turiștii vor avea la dispoziție 60 de trenuri directe zilnic, 30 spre litoral și 30 dinspre litoral, dintre care 28 sunt trenuri suplimentare. Trenurile leagă stațiunile de la Marea Neagră de orașe precum Oradea, Arad, Timișoara, Cluj-Napoca, Satu Mare, Baia Mare, Brașov, Sibiu, Iași, Suceava, Galați, Craiova și București.

CFR Călători anunță că trenurile estivale au vagoane climatizate, iar pe traseele lungi sunt prevăzute vagoane de dormit și cușetă. Compania mai transmite că, în acest sezon, vor fi folosite și vagoane și locomotive modernizate prin PNRR, precum și noile rame electrice Alstom Coradia Stream, aflate în circulație pe ruta București – Constanța.

Biletele pot fi cumpărate cu până la 30 de zile înainte de călătorie, online, prin aplicația CFR Călători, de la automatele de bilete, de la casele din gări și agenții CFR.

Călătorii sunt sfătuiți să verifice înainte de plecare mersul trenurilor, pentru că în circulația și orarul garniturilor pot apărea modificări.

4 comentarii

  1. comentator Răspunde

    Uraaaa, au pornit! Dar si ajung?🤔🥴😮‍💨

  2. Pedro Răspunde

    sigur ajung, doar ca ai mult timp sa savurezi privelistea, uneori si opriri surpriza.

    • comentator Răspunde

      👍🤣 Călătoria face cât tot concediul, nu? Poate și mai mult că va trebui să ceri prelungire de la servici? 🤔😉😮

  3. Norby Răspunde

    Pana ajungi la mare cu CFR-ul, ti se termina concediul :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.