Studenții din Satu Mare și din întreaga țară care își doresc o carieră în domeniul economic, al sustenabilității și al dezvoltării rurale au la dispoziție oferta educațională a Facultății de Economie Agroalimentară și a Mediului (FEAM), din cadrul Academia de Studii Economice din București, care a deschis înscrierile pentru anul universitar 2026–2027, atât pentru programele de licență, cât și pentru cele de masterat.
Calendarul înscrierilor
Pentru programul de licență, înscrierile au loc în perioada 9-16 iulie 2026. Cei interesați de un program de masterat se pot înscrie între 16 și 20 iulie 2026.
Ce poți studia la licență
Programul de licență oferit este Economie Agroalimentară și a Mediului (EAM). Studenții urmează cursuri de economie, management, marketing și sustenabilitate, iar la finalul celor trei ani obțin diploma de licențiat în studii economice, recunoscută atât în România, cât și în Uniunea Europeană.
Trei programe de masterat
La nivel de masterat, facultatea pregătește specialiști pe trei direcții:
Dezvoltarea Durabilă a Afacerilor și Organizațiilor Economice (DDAOE) îi formează pe cei care vor să integreze principiile sustenabilității în managementul companiilor.
Economia și Administrarea Afacerilor Agroalimentare (EAAA) se concentrează pe managementul afacerilor din domeniul agroalimentar și pe antreprenoriat.
Managementul Proiectelor de Dezvoltare Rurală și Regională (MPDRR) pregătește specialiști în scrierea și implementarea de proiecte, inclusiv accesarea fondurilor europene.
Ce oferă facultatea
Potrivit reprezentanților FEAM, studenții beneficiază de pregătire teoretică combinată cu practică, de cadre didactice cu experiență și invitați din mediul economic, de parteneriate cu instituții și companii, de stagii de practică și de mobilități internaționale.
Persoanele interesate găsesc detalii despre calendarul complet, oferta educațională și condițiile de admitere pe site-ul facultății, eam.ase.ro, sau pot suna la numărul de telefon 0793 232 764.

