Camera Deputaților a dezbătut și votat astăzi mai multe proiecte de lege extrem de importante pentru agricultori și protecția consumatorilor. Deputatul UDMR de Satu Mare, Magyar Loránd, a pledat pentru măsuri care răspund nevoilor reale ale cetățenilor și fermierilor români.
Plafonul la alimente, prelungit
În intervenția sa, Magyar Loránd a susținut prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, argumentând că această măsură este esențială pentru protejarea puterii de cumpărare, în special pentru persoanele cu venituri reduse, pensionari și familii.
„Costul alimentar reprezintă una dintre cele mai importante componente ale cheltuielilor lunare. Datele și evoluțiile din piață au arătat că plafonarea a avut efecte pozitive, oferind consumatorilor un grad de predictibilitate”, a declarat deputatul de Satu Mare.
Sprijin pentru apicultori
De asemenea, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru apicultori, o inițiativă UDMR care prevede un sprijin de 15 euro pentru fiecare familie de albine înregistrată, pe o perioadă de trei ani (2026-2028) . Magyar Loránd, unul dintre inițiatori, a subliniat că apicultura este un domeniu strategic, afectat grav de schimbările climatice și de creșterea costurilor .
„Fără albine, agricultura românească pierde productivitate, iar consumatorii pierd accesul la produsele locale de calitate. Acest sprijin nu înseamnă doar ajutor pentru apicultori, ci și protejarea viitorului agriculturii și consolidarea economiei rurale”, a afirmat el .
S-a aprobat Creditul Fermierului
În plus, deputatul UDMR a pledat pentru aprobarea schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”, menită să protejeze fermierii de efectele conflictului din Ucraina și să asigure securitatea alimentară . El a solicitat Executivului un plan pe termen lung pentru un cadru de finanțare coerent și previzibil pentru crescătorii de animale.
Nu se pierd subvențiile
Magyar Loránd a solicitat sprijin pentru prorogarea termenului de aprobare a amenajamentelor pastorale, pentru ca fermierii să nu piardă subvențiile agricole. „Pentru al șaptelea an consecutiv, termenul trebuie prorogat. Altfel, riscăm ca fermierii să piardă sumele acordate”, a explicat el.
„Obligația noastră, a parlamentarilor, este să fim aproape de oameni și să susținem proiecte care contribuie la creșterea nivelului de trai și la reducerea presiunilor financiare asupra familiilor în aceste momente dificile de cirză economică”, a încheiat Magyar Loránd.
Adoptarea acestor proiecte legislative reprezintă un pas important în sprijinirea atât a consumatorilor, cât și a producătorilor locali.
