Deputatul Mircea Govor a anunțat că, în ședința Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, alături de colegii din PSD, a susținut și a votat amendamente pentru sprijinirea fermierilor români, într-un context descris drept una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani pentru agricultură.
Potrivit deputatului, au fost adoptate amendamente care garantează finanțarea schemelor de ajutor pentru crescătorii de bovine și suine, prin suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii din Fondul de Rezervă al Guvernului.
Govor a atras atenția asupra faptului că deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a lipsit de la ședința în care au fost votate aceste amendamente. Potrivit acestuia, dintre reprezentanții PNL, un singur deputat a participat, online, și s-a abținut la vot, în timp ce reprezentanții celorlalte grupuri parlamentare au votat în favoarea măsurilor de sprijin pentru fermieri.
Mesajul transmis de Mircea Govor:
Astăzi, în 𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 pentru 𝐀𝐠𝐫𝐢𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚̆ din 𝐂𝐚𝐦𝐞𝐫𝐚 𝐃𝐞𝐩𝐮𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫, alături de colegii mei din 𝐏𝐒𝐃, am susținut și 𝐚𝐦 𝐯𝐨𝐭𝐚𝐭 amendamente importante pentru 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧𝐢𝐫e𝐚 𝐟𝐞𝐫𝐦𝐢𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢, într-un moment în care agricultura traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani.
În aceeași zi, crescătorii de ovine au ieșit în stradă și au protestat în fața DSVSA și a Guvernului, semnalând problemele grave cu care se confruntă. În Parlament, noi am ales să răspundem prin măsuri concrete.
Am 𝐚𝐝𝐨𝐩𝐭𝐚𝐭 amendamente care garantează 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞𝐚 schemelor de ajutor pentru 𝐜𝐫𝐞𝐬𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐛𝐨𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐬𝐮𝐢𝐧𝐞, astfel încât sprijinul financiar să ajungă efectiv la fermieri, prin suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii din Fondul de Rezervă al Guvernului.
𝐂𝐨𝐧𝐜𝐫𝐞𝐭:
- Crescătorii din sectorul bovin vor beneficia de un sprijin de 𝟔𝟖 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐜𝐚𝐩 𝐝𝐞 𝐛𝐨𝐯𝐢𝐧𝐚̆ 𝐬𝐚𝐮 𝐛𝐮𝐛𝐚𝐥𝐢𝐧𝐚̆, în cadrul unui buget total de 𝟓𝟒,𝟒 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨;
- Crescătorii din sectorul suin vor beneficia de un sprijin de 𝟏𝟏,𝟗 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐨𝐜 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐨𝐫𝐜𝐮𝐥 𝐠𝐫𝐚𝐬 𝐬̦𝐢 𝟏𝟑,𝟕 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐨𝐜 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐧𝐢𝐦𝐚𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐭̦𝐢𝐞, printr-o schemă de sprijin de peste 𝟏𝟏,𝟓 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨.
Din păcate, 𝐝𝐞𝐩𝐮𝐭𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐏𝐍𝐋 𝐝𝐞 𝐒𝐚𝐭𝐮 𝐌𝐚𝐫𝐞, Adrian Cozma, 𝐚 𝐥𝐢𝐩𝐬𝐢𝐭 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐚̆. Dintre reprezentanții PNL, un singur deputat a participat online și s-a abținut la vot. În schimb, reprezentanții celorlalte grupuri parlamentare au votat în favoarea acestor măsuri de sprijin pentru fermierii români.
𝐂𝐫𝐞𝐝 𝐜𝐚̆ 𝐟𝐞𝐫𝐦𝐢𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐚𝐮 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐮𝐭̦𝐢𝐧 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐥𝐚𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐝𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞. Atunci când agricultura este în criză, prezența și votul contează.

