Un accident rutier s-a produs cu puțin timp în urmă în fața mallului din municipiul Satu Mare. Din primele informații, o tânără care se deplasa cu o trotinetă electrică a fost lovită de un autoturism.
În urma impactului, tânăra a rămas așezată pe carosabil. La fața locului au ajuns polițiștii și echipajele de prim ajutor, care intervin pentru acordarea îngrijirilor medicale și pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate, iar polițiștii efectuează cercetări.
PortalSM revine cu informații oficiale despre starea victimei și cauza producerii accidentului.
Sursa foto: Marian Lucuț


Asta se petrece când ți se atrofiază membrele inferioare apoi ai nevoie de astfel de ajutoare de locomoție.😵💫🥴 Lăsând gluma la o parte prea s-a pierdut controlul asupra acestor minuni. 90% sunt folosite de oameni care chiar nu au nevoie de așa ceva. Și fiți măi mai atenți cu toții! E chiar așa de greu ca la voborârea de pe trotuar să te asiguri? Noroc că s-a petrecut la ieșirea din parcarea mall. Că de avea mașina viteză acum citeam altceva. Iar ceilalți învățați din pățanie. Viața nu e un joc video.😨