Ultima actualizare: azi, 20:22
Locale

Pompierul din Satu Mare acuzat de trei fapte asupra unui minor rămâne în arest. A fost suspendat din cadrul ISU și CSM Olimpia

Pompierul din Satu Mare, cunoscut și ca profesor de karate, cercetat pentru trei infracțiuni de agresiune sexuală asupra unui minor, rămâne în arest preventiv după ce Curtea Militară de Apel București i-a respins contestația formulată împotriva măsurii dispuse de Tribunalul Militar Cluj.

Prin hotărârea pronunțată în 3 august 2026, instanța a respins ca nefondată cererea acestuia și a menținut arestarea preventivă. Decizia este definitivă, iar pompierul a fost obligat și la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Bărbatul este cercetat într-un dosar penal în care este acuzat că ar fi comis trei infracțiuni de agresiune sexuală asupra unui minor. Tribunalul Militar Cluj a dispus arestarea preventivă pentru perioada 29 iulie – 27 august 2026, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acestei măsuri.

Potrivit surselor PortalSM, în urma arestării preventive, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare l-a suspendat din activitate. La momentul reținerii, pompierul se afla în concediu medical de mai multe luni, iar ulterior își luase și concediu de odihnă. În paralel cu activitatea din cadrul ISU, acesta activa și ca profesor de karate în cadrul CSM Olimpia Satu Mare, unde a fost, de asemenea, suspendat.

Dosarul este instrumentat de Parchetul Militar, iar cercetările continuă. Potrivit legii, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive asupra fondului cauzei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.