Un nou incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, în localitatea Socond. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Socond a fost alertat în jurul orei 17.00, iar de această dată ar fi fost identificată și persoana care a provocat incendiul.
Pentru stingerea focului, voluntarii din Socond au intervenit cu autoutilitara din dotare, iar în sprijin a fost solicitat și SVSU Beltiug, care s-a deplasat la fața locului cu o autospecială.
Intervenția rapidă a împiedicat extinderea flăcărilor către zonele din apropiere. Pompierii au reușit să protejeze o pădure de salcâm, un lan de floarea-soarelui și un lan de porumb, aflate în imediata apropiere a suprafeței afectate de incendiu.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime și nici alte pagube însemnate.
Reprezentanții SVSU Socond atrag din nou atenția asupra pericolului reprezentat de folosirea focului în apropierea terenurilor agricole și a zonelor împădurite, mai ales în această perioadă, când vegetația uscată favorizează propagarea rapidă a flăcărilor.

